Free cookie consent management tool by TermsFeed

Tehnologia avansează și uneori simțim că parcă este destul de greu să ținem pasul. Și nici piața pentru brățări fitness nu stă pe loc – se schimbă în mod constant. Cele mai bune brățări fitness 2022 nu doar că-ți permit să-ți urmărești progresul din timpul antrenamentelor, ci îți oferă posibilitatea de a înregistra toate statisticile și toți parametrii de sănătate pe care ți i-ai putea imagina.

Unele modele de brățări fitness sunt atât de avansate încât par desprinse din filmele științifico-fantastice – te ajută să-ți identifici chiar și probleme specifice de sănătate, cum ar fi fibrilația ventriculară sau parametri cum ar fi nivelul de stres și starea de hidratare, dar și cât de bine (sau nu) dormi în fiecare seară.

De altfel, știm cât de important este să cuantificăm dinamica unor parametri ce fac referire la integritatea și sănătatea generală a organismului. Fie că vorbim despre frecvența cardiacă, respiratorie, tensiunea arterială și ritmul circadian, valorile anumitor parametri se dovedesc esențiale pentru a putea estima starea de sănătate a organismului. Aceste aspecte nu trebuie subestimate, întrucât sănătatea este un aspect vital.

Iată 15 dintre cele mai bune brățări fitness 2022.

Brățară fitness Fitbit Charge 5

Această brățară fitness necesită un abonament la Fitbit Premium, iar achiziționarea ei îți oferă gratuit un abonament pentru șase luni. Charge 5 este rezistentă la apă (până la 50 de metri adâncime), ceea ce înseamnă că îl poți purta fără grijă la plajă sau piscină. Cu ajutorul nenumăratelor metrici de sănătate (nivelul de saturație a oxigenului, variația ritmului cardiac și a temperaturii pielii, monitorizarea pașilor, frecvența respiratorie), este un aliat de nădejde pentru orice persoană (pasionată sau nu de fitness). De asemenea, cu ajutorul Charge 5 îți poți adăuga cardurile de credit în aplicația Fitbit și plăti oricând contactless, fără a avea nevoie de telefon sau portofel pentru a-ți face cumpărăturile.

Preț recomandat: 899 RON

Fitbit Charge 5 rezistent la apă
Fitbit Charge 5, prezentată in 3 culori, rezistentă la apă

Brățară fitness Fibit Inspire 2

Pe lângă posibilitatea de monitorizare continuă a activității fizice pe de-a lungul unei zile, monitorizarea ritmului cardiac 24/7, tracker-ul pentru pași și aplicația în limba română, monitorizarea zonelor de minute active, GPS și autonomia bateriei de până la 10 zile, acest model îți oferă și un abonament gratuit pentru un an la aplicația FitBitPremium. De asemenea, te ajută să-ți construiești obiceiuri mai sănătoase, deoarece îți cuantifică somnul și calitatea acestuia printr-o notă, oferindu-ți sfaturi personalizate și posibilitatea de a-ți monitoriza stagiile de somn.

Preț recomandat: 400 RON

gama de brățări fitness Fibit Inspire 2
Fibit Inspire 2, in variantele negru, gri și roz, ofera un an gratuit la aplicația FitBitPremium

Brățară fitness Amazfit Bip U

Aceste este un model ceva mai accesibil în ceea ce privește bugetul, dar mult mai potrivit pentru persoanele care vor să se apuce de sport. Este echipată cu un senzor de urmărire optic biologic, BioTracker, care măsoară saturația în oxigen a sângelui – când te simți rău, în condiții de stres mental sau de antrenamente intense, în medii de mare altitudini și hipoxice (cu concentrații scăzute de oxigen), îți poți măsura imediat saturația în oxigen a sângelui, pe lângă alte posibilități de cuantificare și a celorlalți parametri biologici: frecvența cardiacă, TA, respirația.

Preț recomandat: 250 RON

Amazfit Bip U cu senzor optic
Amazfit Bip U, dotată cu senzor optic BioTracker

Brățară fitness Fitbit Ace 3

Pentru că obiceiurile sănătoase se construiesc în familie iar cele mai importante deprinderi sociale se consolidează încă din copilărie, este important ca și copiii să descopere cât de benefice sunt atitudinile sportive. Fitbit Ace 3 îi oferă copilului tău toate caracteristicile de care are nevoie pentru a învăța plăcerea sportului – posibilitatea de a-și măsura frecvența cardiacă, tensiunea arterială, sesiunile de somn, sesiunile de activitate fizică, pașii, caloriile consumate. Rezistent la apă (până la 50 de metri adâncime), poate fi folosit cu încredere în condiții de umiditate.

Preț recomandat: 350 RON

Fitbit Ace 3 culori
Fitbit Ace 3, prezentată în 2 variante de culori

Brățară fitness Huawei Band 6

Cu un design atractiv, elegant și practic, Band 6 chiar este o investiția inspirată. Pe lângă posibilitatea de a-ți urmări și înregistra parametrii fiziologici esențiali – saturația în oxigen a sângelui, frecvența cardiacă și respiratorie, tensiunea arterială, îți oferă și caracteristica unui ecran FullView, baterie care ține până la 2 săptămâni și posibilitatea de o sincroniza cu smartphone-ul, pentru a avea control asupra acestuia (muzică, notificări, apeluri).

Preț recomandat: 200 RON

Huawei Band 6 preț
Huawei Band 6, prezentată în 3 variante de culori, cu ecran FullView

Brățară fitness Xiaomi Band 6

Cu un design atractiv, subtil, Xiaomi Band 6 îți pune la dispoziție toate caracteristicile care definesc utilitatea unei brățări fitness – monitorizarea stresului, exerciții de respirație, cuantificarea frecvenței respiratorii și cardiace, tensiunea arterială, perioada activă și calitatea somnului. De asemenea, în funcție de activitatea personală, îți livrează calcule și sugestii pentru a-ți îmbunătăți scorul stării de bine a organismului.

Preț recomandat: 180 RON

Xiaomi Band 6 design
Xiaomi Band 6, design subtil și caracteristici puternice

Brățară fitness S709

Această brățară fitness are numeroase caracteristici, printre care și monitorizarea temperaturii corpului cu alertă în cazul în care aceasta depășește valorile fiziologic normale. Pe lângă cuantificarea parametrilor obișnuiți – saturație în oxigen a sângelui, frecvență cardiacă, frecvență respiratorie, pașii, perioadele de activitate, calitatea somnului, ritmul circadian, brățara îți oferă un raport săptămânal, bazându-se pe rezultatele obținute. Astfel, poți vedea asupra căror aspecte trebuie să intervii pentru a obține rezultate și mai bune și scoruri mai mari de sănătate.

Preț recomandat: 240 RON

Brățară fitness S709
Brățară fitness S709, cu numeroase caracteristici

Brățară fitness Oppo Sport

Continuând in topul nostru cu cele mai bune brățări fitness 2022, vă prezentăm brățara fitness Oppo Sport. Această brățară fitness este compatibilă cu mai multe device-uri mobile Apple (iOS 12 sau mai recent) și Android (cel puțin 6.0). Prezintă 12 moduri de activitate, posibilitatea de a-ți personaliza ecranul din peste 40 de interfețe, autonomie de până la 12 ore cu o singură încărcare și rezistență la apă (de până la 50 de metri). Pe lângă posibilitatea de a-ți înregistra valorile fiziologice, ai și alte funcții precum notificări de mesaje, de apel, cronometru, rapoarte vreme, alarme, cameră foto și găsire telefon. Este o brățară fitness potrivită în special pentru sportivii amatori.

Preț recomandat: 300 RON

Oppo Sport wearble
Oppo Sport, compatibilă cu majoritatea dispozitivelor, prezintă 12 moduri de activitate

Brățară fitness Lenovo Cardio Plus

Lenovo Cardio Plus are indice de rezistență la apă IP68, monitorizare puls, somn, mișcare (mod activ și mod sedentar), monitorizare anti-somn (spre exemplu, te ajută să nu adormi în timp ce conduci) și de monitorizare a unui somn normal (numărul de ore, perioadele somnului, calitatea acestuia). Autonomia bateriei este de până la 7 zile, iar aplicația integrată este Lenovo Healthy. Cureaua este dintr-un material de silicon, prietenos cu pielea. De asemenea, îți poți controla telefonul folosindu-te de câteva opțiuni integrate (apel, muzică, cameră foto, notificări).

Preț recomandat: 240 RON

design brățară de fitness Lenovo Cardio Plus
Lenovo Cardio Plus, prezentată în 2 culori, aplicația ei se numește Lenovo Healthy

Brățară fitness Fitbit Luxe

Cel puțin pentru mine, modelul acesta arată genial. Dincolo de un design elegant, rafinat, dar și un preț destul de piperat, această brățară fitness îți acoperă toate nevoile în materie de statistici și parametri fiziologici: nivelul de saturație în sânge al oxigenului, tensiunea arterială, frecvența cardiacă, frecvența respiratorie, perioada de activitate și sedentarism, nivelul de stres, calitatea somnului (cu tot ce implică acesta) și alte chestii de acest gen. De asemenea, vine și cu șase luni gratuite pentru serviciul Fitbit Premium, 6 zile de autonomie, managementul stresului, somnului și multe alte informații personalizate, în acord cu stilul tău de viață. Fără alte cuvinte, acest model se califică in topul nostru cu cele mai bune brățări fitness 2022.

Preț recomandat: 700 RON

Fitbit Luxe gold
Fitbit Luxe, variante roz – gold, oferă 6 luni gratis FitBit Premium, cu 6 zile autonomie

Brățară fitness Samsung Galaxy Fit 2

Dincolo de caracteristicile care-ți acoperă toate necesitățile specifice – înregistrarea frecvenței cardiace, respiratorie, ritmul acesteia, calitatea somnului, perioada de somn activ și veghe, urmărirea nivelului de stres și programe personalizate, bateria acestei brățări fitness rezistă până la 21 de zile, cu o utilizare normală. Este un instrument de urmărire care monitorizează perfect aspectele care te interesează, pentru a-ți oferi un scor al calității generale a stării de sănătate a organismului tău.

Preț recomandat: 300 RON

Samsung Galaxy Fit 2
Samsung Galaxy Fit 2, prezentată în 2 culori, cu 21 zile autonomie

Brățară fitness Redmi Smart Band Pro

În topul nostru cu cele mai bune brățări fitness 2022 vă prezentăm modelul Redmi Smart Band Pro de la Xiaomi. Pe lângă posibilitatea de a-ți continua urmărirea saturației în oxigen a sângelui din timpul somnului (o caracteristică esențială pentru sănătate), monitorizarea calității somnului (somnul profund, REM) pentru o evaluare corespunzătoare, cuantificarea ritmului cardiac pe tot parcursul zilei și alerte în cazul în care atinge o valoare superioară, această brățară fitness cuprinde peste 110 moduri de antrenament pentru a-ți monitoriza caloriile arse, inclusiv sporturi acvatice, de iarnă, cu mingea, interactive și altele. De asemenea, prin sincronizare cu telefonul, poți să răspunzi la apeluri, să faci poze și să gestionezi notificări.

Preț recomandat: 260 RON

brățară fitness Redmi Smart Band Pro cu 110 moduri de antrenament
Redmi Smart Band Pro, cu peste 110 moduri de antrenament

Brățară fitness MobileAction Q-Band

Cu o autonomie a bateriei de până la 2 săptămâni, MobileAction Q-Band este o brățară fitness care-ți oferă detalii privitoare la distanța parcursă, pașii, caloriile arse, monitorizarea ritmului cardiac și a somnului. Cuantifică pulsul, distanța parcursă în timpul înotului și alergare, monitorizarea somnului și a perioadelor acestuia, săriturile realizate cu coarda, ciclism, pe banda de alergare. De asemenea, monitorizează și perioadele în care faci yoga sau pilates, pentru a putea avea o statistică amănunțită asupra activităților tale sportive.

Preț recomandat: 230 RON

MobileAction Q-Band, prezentată in 2 culori, cu autonomie de până la 2 saptămâni
MobileAction Q-Band, prezentată in 2 culori, cu autonomie de până la 2 saptămâni

Brățară Fitness Techstar B11

Această brățară fitness poate detecta 24/24 frecvența cardiacă și presiunea sângelui, monitorizând și pașii parcurși, distanța, caloriile consumate. Se pliază mai multor tipuri de sport, cum ar fi cățăratul, alergarea, fotbalul, antrenamente de tip HIIT și alergare. Monitorizarea somnului (durata, calitatea, fazele sale și alertă anti-somn) îți oferă o perspectivă largă asupra calității și scorului acestuia. Aplicația pentru telefon este FITPRO și iar rata de rezistență la apă este IP67 (nu poate fi folosit în cadă sau înot și este recomandat ca brățara fitness să nu intre în contact cu apa fierbinte).

Preț recomandat: 170 RON

fitness Techstar B11
Techstar B11, având aplicația numită FITPRO

Brățară fitness MoreFIT W8

Dacă ești pasionat de fitness și vrei să adopți un stil de viață mai sănătos și activ, acest model îți pune la dispoziție toate caracteristicile de care ai nevoie – înregistrarea pulsului, a nivelului de oboseală, a tensiunii, ritmului cardiac, pașilor și caloriilor arse. Istoricul activităților tale și a parametrilor înregistrați îți permite să analizezi momentele în care te-ai simțit rău și să-ți dai seama ce a determinat acest lucru. Prin sincronizarea cu smartphone-ul tău, poți oricând să gestionezi notificări, apeluri, muzica și camera foto, prin simpla vizualizare pe display-ul elegant al brățării.

Preț recomandat: 180 RON

brățară fitness MoreFIT W8
MoreFIT W8, design elegant și multe caracteristici

Acestea sunt 15 dintre cele mai bune brățări fitness 2022. Dacă dorești să începi să ai un stil de viață mai sănătos, o brățară fitness este un aliat de nădejde, întrucât îți oferă detaliile de care ai nevoie pentru a aborda un sport care ți se potrivește, putând urmări modul în care reacționează corpul tău la efort. Știm că nu am putut acoperi gama largă de modele disponibile pe piață în ceea ce privește cele mai bune brățări fitness 2022, de aceea așteptăm recomandările tale în secțiunea de comentarii – atât în ceea ce privește un alt model, cât și modul în care te-a ajutat o astfel de brățară să îți îmbunătățești calitatea vieții.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.