Free cookie consent management tool by TermsFeed

În timp ce tehnologia wireless a devenit o parte esențială a vieții de zi cu zi, tehnologia Bluetooth care permite conexiunea între 2 device-uri și-a mai pierdut din popularitate. Cu toate acestea, dacă te-ai întrebat vreodată care a fost inspirația numelui și logo-ului iconic Bluetooth, probabil te-ar surprinde să afli că, potrivit unei postări devenite virale pe rețelele de socializare, Bluetooth poartă numele unui rege scandinav care a murit acum mai bine de 1000 de ani: Harald „Bluetooth” Gormsson, regele Danemarcei și Norvegiei, teorie care a primit validarea celor de la Bluetooth.

Considerat un mare unificator, el a fost sursa de inspirație pentru tehnologia Bluetooth, cea care „unește” dispozitivele, iar logo-ul este reprezentat de fapt de inițialele numelui său, așa cum sunt reprezentate de runele nordice.

Cine a fost regele Harald I?

Este adevărat că Bluetooth poartă numele unui rege scandinav care, în 958, a unificat Danemarca și Norvegia. Harald I a domnit ca rege al Danemarcei și Norvegiei la sfârșitul secolului al X-lea, între 958-985. Printre cele mai mari realizări ale sale, conform Britannica, se numără faptul că reușit să aducă între triburile din Danemarca, convertindu-i pe danezi la creștinism.

Există teorii care susțin că Harald I era poreclit „Blåtand”, ceea ce însemna „dinte albastru”, asta datorită faptului că avea un dinte mort, albastru închis spre gri. Bluetooth i-a preluat denumirea bazându-se pe aceast lucru. Mai mult decât atât, logo-ul Bluetooth este într-o concordanță perfectă cu simbolurile nordice ale inițialelor numelui și poreclei sale: Harald „Blåtand”, unde ᚼ este simbolul nordic pentru „H”, iar ᛒ este simbolul nordic pentru „B”.

Bluetooth poartă numele unui rege scandinav

Ideea numelui Bluetooth

În decembrie 1996, Jim Kardach, angajat la Intel, care citise o carte despre istoria vikingilor, a sugerat numele „Bluetooth” drept variantă provizorie până când grupul de marketing ar putea găsi un nume oficial pentru a breveta tehnologia. Într-un articol publicat în 2008 pe EE Times, Kardach afirmă că atunci când a fost întrebat care-i treaba cu numele „Bluetooth”, a „explicat că Bluetooth a fost împrumutat de la cel de-al doilea rege al Danemarcei din secolul al X-lea, regele Harald Gormsson, poreclit Blåtand, celebru pentru că a unit Danemarca și Norvegia, așa cum noi intenționăm să unim industria PC-urilor și pe cea a telefoanelor mobile”.

Deși în anul 980 Harald Gormsson a fugit în Pomerania, o regiune aflată acum în nordul Germania, după ce a pierdut o bătălie importantă împotriva forțelor loiale fiului său Sweyn Forkbeard (ce nume mai aveau și vikingii ăștia!), unde moarte în anul 987, porecla sa a constituit o sursă de inspirație foarte surprinzătoare pentru tehnologia Bluetooth.

tehnologia bluetooth

Trebuie să recunoaștem că, într-adevăr, există o relație interesantă între ceea ce și-au propus cei care au creat Bluetooth și istoria regelui scandinav viking. Harald însuși, complet inconștient că, la mai bine de o mie de ani de la moartea sa, va fi amintit prin articole ca fiind cel care a inspirat o tehnologie care a revoluționat industria telecomunicațiilor, permițând conectarea a două device-uri aflate în apropiere unul de celălalt.

Share.

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.