Free cookie consent management tool by TermsFeed

Cu toții știm de capacitatea lui ChatGPT de a crea texte, de a răspunde la întrebări, probleme și multe altele. Platforma a revoluționat mediul online și chiar dacă ChatGPT-4 este considerat cel mai avansat chatbot, acest lucru nu înseamnă finalul dezvoltării sale.

Ce este ChatGPT-4.5?

Teoretic, ChatGPT-4.5 reprezintă avansul platformei create de OpenAI. Acesta urmează modelul anterior, ChatGPT-4, care este extrem de reușit și foarte apreciat de către utilizatori. Este de așteptat ca acesta să se lanseze înainte de oricare alt model din generația următoare (ChatGPT-5) și va aduce îmbunătățiri față de ce are platforma disponibil în prezent.

Cea mai utilizată versiune este GPT-3.5, care este gratuită și capabilă de o viteză de răspuns mult mai rapidă decât GPT-3. Cu toate acestea, este evident că rămâne cu mult în urma lui GPT-4.

ChatGPT 4.5 Data de lansare caracteristici si imbunatatiri ale urmatoarei versiuni 1
Sursa fotografiei: Business Insider

Ce poate face ChatGPT-4.5?

În acest moment nu se știe exact ceea ce va putea face ChatGPT-4.5, însă există deja speculații pe baza îmbunătățirilor pe care OpenAI le-a adus fiecărui model apărut.

Lansarea GPT-4 i-a adăugat chatbot-ului abilitatea de a recunoaște imagini și de a oferi răspunsuri mult mai apropiate de latura umană. Astfel că se așteaptă de la noul model ă fie capabil să recunoască un video sau să citească documente PDF.

Există posibilitatea ca ChatGPT-4.5 să poată reține mai multă informație și astfel, să se folosească de conversațiile anterioare pentru a oferi noi răspunsuri. Pe lângă faptul că ar răspunde mai rapid, o altă probabilitate este aceea că noua versiune ar putea necesita mai puține resurse pentru a funcționa, fiind disponibil și pe dispozitive mai mici.

ChatGPT-4.5 va prezenta cu siguranță îmbunătățiri pe partea de înțelegere contextuală. Acest lucru va duce la texte mult mai bine scrise și la performanțe calitative în sarcini care necesită înțelegerea unor contexte mai complexe.

Bineînțeles, acestea sunt doar câteva caracteristici pe care noul GPT-4.5 le-ar putea deține. Compania nu a oferit încă detalii legate de acest lucru, iar în acest sens este probabil ca și mai multe îmbunătățiri să fie incluse în versiunea finală.

Când va fi disponibil ChatGPT 4.5?

În acest moment nu există o dată exactă pentru lansarea ChatGPT-4.5. Inițial, având în vedere lansarea timpurie a GPT-4, era estimat GPT-4.5 să apară în toamna anului 2023. Cu toate acestea, probabilitatea ca acest eveniment să aibă loc este foarte mică. Suntem aproape de jumătatea lunii august, iar dacă producătorii ar fi confirmat speculațiile legate de lansare, ar fi existat deja anunțuri în acest sens.

ChatGPT 4.5
Sursa fotografiei: BGR

Dezvoltarea lui ChatGPT-3 a durat 2 ani, de la anunțul oficial din 2018 și până la lansarea oficială, în 2020. Având în vedere că se așteaptă mult mai multe îmbunătățiri pentru această versiune, este posibil ca dezvoltarea să dureze chiar mai mult.

Așadar, data la care noul GPT-4.5 va fi disponibil pentru a fi folosit este încă necunoscută, însă utilizatorii sunt deja nerăbdători și curioși să afle noile moduri în care se pot ajuta de chatbot-ul OpenAI.

Ce se întâmplă cu ChatGPT-5?

În momentul în care ChatGPT-4 a fost lansat oficial, forte mulți oameni au început să facă speculații cu privire la GPT-5. Cu toate acestea, compania a respins toate informațiile care vorbeau despre o nouă versiune și a susținut public că nu lucrează la niciun proiect asemănător.

OpenAI a declarat că sunt foarte multe lucruri de pus la punct, în special detalii legate de siguranță și securitate, înainte de a se gândi măcar la următorul model care să apară pe piață. Sam Altman (CEO OpenAI) a declarat în repetate rânduri că trebuie să aloce mult mai mult timp și atenție pentru lansările care vor urma. Ceea ce este deja dezvoltat, ridică destul de mult standardele, astfel că devine dificilă o realizare inovatoare.

În concluzie, lansarea ChatGPT-4.5 este așteptată cu mare interes în domeniul prelucrării limbajului natural și al cercetării în domeniul AI. Impactul ar putea fi unul semnificativ, mai ales în domenii precum generarea de limbaj, traducerea și cercetarea. Cu toate acestea, există provocări și limite care trebuie luate în considerare, iar pe măsură ce inteligența artificială continuă să avanseze, este nevoie ca aceste instrumente puternice să fie utilizate într-un mod responsabil.

Sursa informațiilor: chatgpt4.uk

Share.
Avatar of Mihaela

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, sunt o iubitoare de lectură, creativă, pasionată fiind totodată și de partea de scriere ficțională.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.