Free cookie consent management tool by TermsFeed

Informații privitoare la când apare sezonul 4 din Niciodată nu am… (Never Have I Ever, în limba engleză), distribuție, posibila intrigă a sezonului, precum și alte detalii din culise am documentat în acest articol, deoarece știm cât de popular este serialul. Dată fiind situația, cu siguranță următoarele cuvinte te vor entuziasma: nu doar că va exista un al patrulea sezon al serialului, însă filmările acestuia sunt deja finalizate. Ceea ce înseamnă că s-ar putea ca Never Have I Ever sezonul 4 să apară pe Netflix mult mai rapid decât ne-am fi așteptat. Încă un sezon alături de Devi (Maitreyi Ramkrishnan), dar care, din câte știm, s-ar putea să fie și ultimul de care se va bucura serialul. Sezonul 3 din acest serial de succes pentru adolescenți a intrat imediat în topul preferințelor telespectatorilor, iar cele 10 episoade ne-au trecut prin tot felul de stări. Descoperă în continuare tot ce știm despre viitorul și, cel mai probabil, ultimul sezon din serialul Never Have I Ever.

Va fi sezonul 4 din Niciodată nu am… ultimul?

Co-creatorii serialului, Kaling și Fisher, au anunțat în luna martie a anului acesta faptul că cel de-al patrulea sezon „al dramediei” (combinație între dramă și comedie) pentru adolescenți va fi, din păcate, și ultimul, într-o notă semnată și adresată fanilor serialului „Va exista un al patrulea și ultim sezon, ceea ce ne încântă la nebunie (…). Abia așteptăm să vă dezvăluim toate scenariile fierbinți și aventurile hilare pe care le avem pregătite pentru voi. Mulțumim nespus pentru susținere tuturor fanilor noștri – în special vouă, fanilor #Devi și #Paxton. Vă iubim!”. De asemenea, Kaling spune că încheierea serialului după patru sezoane „are sens”, deoarece se va sincroniza, cronologic, cu faptul că Devi va absolvi liceul, și nu vrea „să continue serialul în modul clișeic care presupune ca toate personajele să meargă la aceeași facultate”.

„Patru sezoane pentru un serial care urmărește viața unor liceeni sunt destul de fair pentru mine”, a menționat Kaling. „Nu pot fi la liceu pentru întreaga lor viață, nu? Am văzut cu toții acest gen de seriale. La o adică, cum să fii la liceu timp de 12 ani? Ar fi o nebunie. De altfel, actorii îmbătrânesc, se maturizează, și începe să pară bizar faptul că o persoană de 34 de ani joacă rolul unei persoane de 15 ani. Așadar, am simțit că, în sfârșit, este momentul să-i punem punct aici. Am spus cu adevărat povestea sinceră a unei fete de 15 ani și, prin urmare, am simțit că a venit timpul perfect pentru a opri totul în acest punct”. Așadar, da, sezonul 4 din Never Have I Ever va fi, într-adevăr, ultimul, ducând aventura și poveștile într-un punct în care trebuie să ajungă pentru a nu mai rămâne loc de speculații sau alte lucruri de acest gen.

S-au terminat filmările pentru Never Have I Ever sezonul 4?

Da, ultimele episoade din Niciodată nu am… sezonul 4 au fost filmate la începutul acestui an, iar producția s-a încheiat definitiv la începutul lunii august. Petrecerea de încheiere a serialului a inclus un carnaval și o petrecere organizate de către distribuție, unde Fisher și Ramakrishnan au ținut discursuri, după care toată echipa a urmărit imagini din ultimii trei ani de filmări. Jaren Lewison a declarat faptul că „ultimul sezon al serialului este perfect (…) deoarece cred că modul în care scenariștii au abordat al acest al patrulea sezon se caracterizează prin profesionalism, grijă, finețe, cu o planificare atât de meticuloasă încât cred că ne simțim cu toții reconfortați de faptul că ne putem lua rămas bun într-un asemenea mod”.

Teaser Never Have I Ever, sursa: Twitter

Când apare Niciodată nu am… sezonul 4?

Știm doar că sezonul 4 se va lansa în anul 2023, însă o dată oficială, fixă, nu este disponibilă. Acest lucru se aliniază cu anii în care s-au lansat și celelalte sezoane: sezonul 1 a apărut în anul 2020 (27 aprilie), sezonul 2 în 2021 (15 iulie), iar cel mai recent sezon, al treilea, a apărut în 2022 (12 august). Așadar, ne așteptăm, doar ca o aproximare, ca sezonul 4 din Never Have I Ever să apară undeva la începutul verii anului 2023, dar este posibil să apară și mai devreme. Precum celelalte sezoane, ne așteptăm să aibă tot 10 episoade, care vor surprinde ultimul an de liceu al personajelor noastre îndrăgite – Devi, Ben și Paxton.

A fost lansat vreun trailer Niciodată nu am… sezonul 4?

Nu există încă, din păcate, un trailer oficial sau un teaser trailer pentru sezonul 4 al serialului. Ne așteptăm ca acesta să apară cu cel puțin câteva luni înaintea lansării oficiale pe platforma de streaming Netflix (în orice caz, după ce data oficială a apariției va fi comunicată publicului). În orice caz, vom fi în permanență cu ochii pe veștile din online, astfel încât să reactualizăm articolul atunci când informațiile de acest gen devin disponibile. Între timp, nu putem să ne gândim decât cam ce va presupune acest sezon, deoarece știm cum se termină al treilea și este firesc ca al patrulea să se alinieze dinamicii și cronologiei poveștii.

https://youtu.be/d_N99x0gAAk
Never Have I Ever: Season 3 – Trailer oficial Netflix, YouTube

Care este distribuția din Niciodată nu am… sezonul 4?

Faptul că Devi (Maitreyi Ramakrishnan) a decis să rămână la liceul Sherman Oaks, în loc să meargă la prestigioasa școală Shurbland, se traduce prin certitudinea faptului că în sezonul 4 ne vom reîntâlni cu o mulțime dintre personajele pe care deja le știm. Bineînțeles, Maitreyi se va reîntoarce în rolul protagonistei, alături de Lee Rodriguez (Fabiola), Ramona Young în rolul lui Eleanor, Megan Suri (Anessa) și Poorna Jahannathan în rolul lui Nalini. Alături de Devi îi vom revedea și pe membrii familiei acesteia: Poorna Jagannathan (în rolul doctorului Nalini Vishwakumar), mama lui Devi, Richa Moorjani, în rolul verișoarei ei și Ranjita Chakravarty, în rolul lui Nirmala Vishwakumar, bunica din partea tatălui. De asemenea, Maniash (Mr. K) s-ar putea să revină în rolul lui Utkarsh Ambudkar, din moment ce relația dintre el și verișoara lui Devi devine mult mai serioasă.

Din păcate, Anirudh Pisharody (Des) și Sarayu Blue (Rhyah, mama lui Des), nu se vor face parte din distribuția pentru sezonul al patrulea, deoarece Anirudh chiar a confirmat, recent, că nu se va întoarce în acest sezon. Ceea ce înseamnă că acest duo care, de altfel, nu a încheiat lucrurile în termeni amiabili cu familia Vishwakumars, nu se va reîntoarce în serial. De asemenea, triunghiul amoros dintre Devi, Paxton Hall-Yoshida (Darren Barnet, proaspătul boboc de la Universitatea de Stat din Arizona) și Ben Gross (Jaren Lewison) este departe de a se fi terminat, motiv pentru care sigur îi vom reîntâlni și pe cei doi. „Triunghiul amoros nu s-a terminat”, a declarat Lang Fisher, co-creatoarea serialului. Asta ar putea însemna foarte multe!

„În sezonul 4, acesta va continua mai departe. Dar cred că ce s-a terminat este, de fapt, a-l percepe pe tipul arătos, aparent inabordabil, drept un vis de neatins. Nu mai e cazul – ei pot fi mai mult decât niște colegi, iar asta este ceea ce pregătim”, a mai adăugat ea. Până în prezent, singurul nou membru anunțat în distribuție este Michael Cimino din Love, Victor, care îl va interpreta pe Ethan, descris ca fiind „deloc statornic, un nou iubăreț de la liceul Sherman Oaks”. De asemenea, s-ar putea ca între Nalini și un personaj numit Andreas, interpretat de către Ivan Hernandez (And Just Like That…) să se înfiripeze o interesantă poveste de dragoste. Bineînțeles, ne așteptăm să vedem și noi fețe care să facă povestea de dragoste și triunghiul amoros să ia noi întorsături.

Distribuție Never Have I Ever
Foto: Parte din distribuția serialului Niciodată nu am…

Care va fi povestea din Niciodată nu am… sezonul 4?

Ideea centrală a serialului se bazează pe triunghiul amoros dintre Devi, Ben și Paxton. Chiar dacă în sezonul al treilea aceasta se desparte de Paxton și are o scurtă poveste de dragoste cu Des, ea este, în continuare, legată de ceilalți doi băieți, care includ și discursul de absolvire al lui Paxton despre tot ceea ce l-a învățat Devi. Cu toate acestea, Paxton va fi încă în peisaj, deoarece, după cum am spus, triunghiul amoros va reprezenta o temă principală. De asemenea, pe lângă faptul că ne va fi prezentat ultimul an de liceu al lui Devi, și toate provocările pe care le presupune. La finalul sezonului 3, Devi merge la Ben fie pentru a-și răscumpăra acel cupon, fie pentru a începe o relație cu fostul ei inamic, acum devenit iubit (lucrurile sunt destul de confuze).

„Începem acest sezon cu ea [Devi] fiind conștientă încă de faptul că nu crede că este demnă de a fi împreună cu Paxton, simțindu-i-se inferioară”, a declarat Fisher. „Am vrut ca la sfârșitul sezonului să arătăm acum că ea [Devi] îi vede pe ceilalți ca pe niște colegi – egali. Așadar, sunt de părere că putem să ne luăm la revedere de la ideea cum că Paxton ar fi un bărbat inaccesibil, la care poți doar să visezi, iar în sezonul 4 îl vom vedea pe Paxton ca pe o persoană care, de fapt, este: de același nivel cu Devi”. Co-creatoarea serialului s-a oprit aici pentru a evita spoilerele neplăcute, adăugând și faptul că „în sezonul 4 vor fi lucruri amuzante și interesante, care vor urma în mod firesc după orice s-a întâmplat între Devi și Ben”.

Pe lângă toată drama adolescentină cu băieții și iubirea, Devi va afla, în sfârșit, dacă va intra sau nu la Universitatea Princeton, visul ei cel mai mare. Probabil că Nalini va avea parte de o poveste despre cum se va pregăti pentru plecarea lui Devi, odată ce aceasta va fi sau nu admisă (cel mai probabil, evident, va fi). De asemenea, povestea de dragoste dintre Kamala și domnul K a devenit tot mai serioasă, motiv pentru care ne așteptăm ca acest cuplu să facă următorul pas. În orice caz, ne rămâne doar să așteptăm și să vedem cum vor evolua lucrurile și care va fi povestea pe care au mizat creatorii serialului.

Never Have I Ever, Ben, Paxton, Devi
Never Have I Ever, triunghiul amoros

Unde pot viziona Niciodată nu am… sezonul 4?

Deoarece și celelalte sezoane au fost disponibile pe platforma de streaming Netflix, atunci nu încape îndoială că și al patrulea sezon va fi disponibil tot acolo. Între timp, poți viziona primele trei sezoane ale serialului, deoarece, în momentul scrierii acestui articol, încă sunt disponibile publicului larg.

Never Have I Ever disponibil pe Netflix
Cele trei sezoane din Niciodat[ nu am… sunt disponibile pe Netflix

Cam asta este tot ce știm despre Never Have I Ever sezonul 4, aparent ultimul al poveștii cu adolescenți. Ție ți-a plăcut serialul? Aștepți cu nerăbdare Niciodată nu am… sezonul 4? Dacă da, atunci va trebuie să mai așteptăm doar puțin. În orice caz, vom urmări în permanență toate informațiile care vor apărea în mediul online, astfel încât să reactualizăm articolul cu noi date ori de câte ori acestea devin disponibile. Sperăm că ai găsit util acest articol și că am reușit să-ți răspundem la câteva dintre întrebările pe care le aveai în legătură cu cel de-al patrulea sezon al serialului Never Have I Ever.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.