Free cookie consent management tool by TermsFeed

Peste doar câțiva ani ‚inteligenţa artificială’ va fi un subiect lipsit de senzațional, căci binomul om-mașină va fi cea mai lucrativă formă de colaborare, întâlnită la tot pasul. Astăzi, un exemplu de succes pe piața românească este compania UiPath care a dezvoltat alături de Google o soluție bazată pe inteligență artificială: Contact Center AI poate înlocui sistemul telefonic de preluare și redirecționare a apelurilor clienților către operatorii corespunzători problemelor semnalate.

Artificial Intelligence (AI) înseamnă abilitatea unei maşini de a efectua funcții cognitive pe care, până mai ieri, le asociam strict minții umane: percepția, raționamentul, învățarea, interactivitatea, rezolvarea problemelor și creativitatea. Scopul AI este de a face computerele la fel sau poate chiar mai deștepte decât oamenii. Astfel că deep learning-ul, care se bazează pe tehnici de învățare digitală (care imită creierului uman în procesarea datelor și luarea deciziilor), câștigă tot mai mult teren, fiind un un must-have și în advertising.

Perfectând constant tehnologia, inteligența superinteligentă poate contribui la eradicarea bolilor și războaielor însă puțin probabil să fie capabilă să înțeleagă, accepte și exprime emoțiile umane. Și de aici factorul de risc existent…Însă un lucru este cert: inteligența umană a creat-o pe cea artificială.

Dar urmează și întrebarea: „Ce fel de inteligență va crea inteligența artificială?” Momentan hai să ne bucurăm de dictonul latin „Carpe diem”… căci nu peste mult timp vom afla răspunsul.

„Inteligența artificială a devenit parte din viața noastră, a tuturor, fie că vrem, fie că nu vrem. Mulți dintre noi avem un ‚asistent personal’ în mașină, în telefon sau acasă, iar tendința este de perfecționare a mașinăriilor pentru a ne face viața mai ușoară prin intermediul Inteligenței Artificiale.

Până în 2022 peste 50 % dintre căutările pe mobile la nivel mondial vor fi realizate prin căutare vocală, care este o formă de Inteligență Artificială. Deja generațiile tinere folosesc frecvent această tehnologie. Adaptarea business-urilor online pentru aceste schimbări este vitală pentru că am trecut din epoca mobile-first direct în epoca AI-first.”

– Iulian Ghişoiu, General Manager TargetWeb – Speaker la cea de-a 10a ediţie a Conferinţei „Marketing în Direct”

„Cred că în următorii 2-3 ani orice companie va avea un asistent digital care să ajute cu task-urile simple, repetitive.

cești asistenți digitali, numiți și roboți software, cresc entuziasmul și productivitatea colegilor deoarece se vor putea concentra pe analiza și interpretarea datelor, strategie, creativitate, relația cu clienții. Imaginează-ți că de mâine muți către acești roboți toate task-urile plictisitoare și care nu aduc valoare unei persoane (deoarece de multe ori e doar copy / paste, mutat date dintr-o parte în alta). Acești roboți pot ajuta în marketing, contabilitate, financiar precum și în alte domenii în care avem task-uri de rutină.”

– Cristian Ignat, Chief Canopyst Canopy – Speaker la cea de-a 10a ediţie a Conferinţei „Marketing în Direct”

„Marketingul este cea mai eficientă formă de brand empowerment și implică ideea de evoluție continuă și adaptare.

Brandul nu poate fi smuls din context, iar contextul e întotdeauna al consumatorului. Ce ne spune prezentul? Că inovația tehnologică devine parte integrantă din stilul nostru de viață. Generația Y, milenialii și generația Z, post-milenialii, cei pentru care inteligența artificială e un partener important în dezvoltarea personală, sunt consumatorii ideali, atâta timp cât îi cunoști cu adevărat: au entuziasm, deschidere către nou, dorința de a împărtăși experiențe, apartenența la comunitate. Pentru ei s-au născut conceptele de Intelligent Marketing și Marketing Intelligence. Rețeta e simplă: ultra tehnologizare + ultra personalizare.

Modul de preparare, însă, e extrem de complex și cere ingredientul secret: emoția care generează, dincolo de entuziasm, atașamentul față de brand.”

– Raluca Ghilea, CEO & Fondator Perceptum – Speaker la cea de-a 10a ediţie a Conferinţei „Marketing în Direct”

„După 15 ani de proiecte digitale, atât cu clienți foarte mari cât și cu start-up-uri, atât în România cât și în alte părți ale regiunii, văd acum mai mult ca oricând, mai ales că suntem înainte de îmbarcare pe valul inovativ AI, că oamenii rămân și vor rămâne mult timp, esențiali în strategia noastră de a oferi servicii customer-centric, omni-channel. Cheia succesului este în a menține echilibrul între viziune, strategie și agilitate în execuţie… într-o piață care află că vrea ceva nou aproape în fiecare zi.”

– Alexandru Jijian, SAP Customer Experience Solution Engineering, SAP Central and Eastern Europe – Speaker la cea de-a 10a ediţie a Conferinţei „Marketing în Direct”

„Lucrând încă din facultate în domeniul Big Data și Machine Learning în cadrul a 2 companii am văzut o trecere naturală către Blockchain, lucru care a dus la următorul nivel dragostea pe care o am pentru date și felul în care acestea evoluează. Cred că așa am găsit și cel mai bun loc în care să evoluez și să ajut companii să își construiască concepte și soluții folosind informațiile pe care le au, împreună cu tehnologii inovative.”

– Ioana Frincu, Chief Operations Officer la Under Development Office – Speaker la cea de-a 10a ediţie a Conferinţei „Marketing în Direct”

Conferinţa „Marketing în Direct”, ajunsă la ediţia a 10a, dezbate tema “Inteligenţa Artificială în Marketing” pe 27 Sept, la Clubul Diplomatic Bucureşti, prin vocile specialiştilor: Alexandru Jijian (SAP Customer Experience Solution Engineering, SAP Central and Eastern Europe), Andreea Moisa (Managing Director & Fondator Beans United), Cristian Ignat (Chief Canopyst Canopy), Doina Vîlceanu (Business Development Manager Content Speed), Dragoş Smeu (General Manager și Trainer Mavericks), Horia Neagu (Owner & Digital Marketing Consultant Napoleon.Digital), Ioana Frîncu (Chief Operations Officer Under Development Office), Iulian Ghişoiu (General Manager TargetWeb), Oana Raluca Ghilea (Co-Owner Perceptum), Patricia Bertea (Managing Partner & Co-fondator Brandweb şi CozoApp), Mihai Vînătoru (Managing Partner & Head of SEO @ DWF).

Moderator este jurnalistul şi trainerul Luana Ibacka. Iar invitații speciali ai cocktail-ului, care închide ediția, sunt cântăreața Jezebel si pianistul Alexandru Burca.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.