Free cookie consent management tool by TermsFeed

“Numele meu e Bond, James Bond” este probabil una dintre cele mai faimoase replici ale cinematografiei din toate timpurile. Aceasta s-a auzit pentru prima dată în urmă cu 61 de ani, la difuzarea în premieră a filmului ”Dr. No” cu Sean Connery în rolul principal, dar și în producții recente precum ”No Time to Die” din 2021, avându-l ca protagonist pe Daniel Craig.

Putem spune că James Bond, agentul 007, este cea mai longevivă și iubita franciză din istoria filmelor, în jurul căreia s-a dezvoltat o adevărată industrie. La baza acesteia se află un număr impresionant de 25 de filme lansate începând cu 1962 și continuă până în prezent.

Legendarul Ian Fleming este scriitorul britanic ce a dat viață agentului 007 în cele 12 romane ale sale. Ulterior, scenariile filmelor de acțiune, thriller și povești de spionaj cu James Bond au ajutat la conturarea unei identități cât mai complexe, lucru ce a captivat atenția întregii lumi. Astfel, personajul a ajuns să fie foarte îndrăgit de publicul larg și una dintre cele mai populare figuri din filmul și literatura occidentală.

Există, însă, unele deosebiri în ceea ce privește înfățișarea personajului din romane și filme, iar acest lucru este valabil și când vine vorba despre o comparație a lui James Bond în cadrul filmelor. Spre exemplu, primul actor care l-a interpretat pe agentul 007, Sean Connery, poate fi caracterizat ca un bărbat galant, sofisticat și carismatic. Roger Moore este fermecător și arogant, iar Daniel Craig este un bărbat bine-făcut care emană eleganță, mister și curaj.

Evoluția agetului 007 a fost așadar marcată de diferențele dintre generații, dar factorul pe care toate aceste filme îl au în comun este cu siguranță atracția pentru excese: mașinile rapide, dispozitivele de ultimă generație, femeile și infractorii.

Ian Fleming scriitorul britanic ce a dat viață agentului 007
Ian Fleming – scriitorul britanic ce a dat viață agentului 007. Sursa: La Vanguardia

Cine este James Bond?

James Bond este un personaj născut din literatura și cinematografia britanică. Acesta este deseori numit drept agentul 007 în Serviciul Secret de Informații Britanic, sau MI6. Este portretizat ca un spion fără egal, un personaj iconic transformat într-un etalon masculin.

Acest aventurier misterios suferă numeroase schimbări de-a lungul filmelor, în funcție de adaptarea actorilor la personaj. Acest lucru poate fi văzut ca o înfățișare a societății moderne – pe măsură ce aceasta evoluează, la fel se întâmplă și în cazul agentului nostru.

Când a luat naștere personajul James Bond?

Scriitorul britanic Ian Fleming a făcut cunoscut pentru prima dată personajul James Bond în romanul său din 1953 intitulat ”Casino Royale”. La acea vreme, Ian Fleming a declarat pentru ziarul The Sunday Times faptul că personajul James Bond a fost inspirat din povestea lui Sidney Reilly, un aventurier și agent secret de origine rusă, angajat al Serviciului Secret Britanic în timpul războiului.

Scriitorul a fost captivat de activitatea operațională a acestuia și de implicarea lui Sidney în procesul de deblocare a codului diplomatic german 0070. De aici s-a născut și ideea codului 007 atribuit lui James Bond. De asemenea, curiozitatea față de viața lui Sidney Reilly și cunoștințele pe care Ian Fleming le-a dobândit cercetând diverse operațiuni din timpul celui de al Doilea Război Mondial au reprezentat o inepuizabilă sursă de inspirație bazată pe evenimente reale, ce au contribuit la conturarea agentului 007.

Originile agentului 007

James Bond își are originile în Germania, însă a fost născut dintr-un tată scoțian, Andrew Bond și o mamă elvețiană, Monique Delacroix. Părinții săi au murit într-un accident de schi, pe când acesta avea doar 11 ani. Rămas orfan, James se mută cu mătuşa lui, doamna Charmain Bond, urmând să studieze în cadrul școlii Eton College (de unde ulterior a fost exmatriculat).

Următorii ani i-a petrecut făcând lucrurile care îl pasionau, precum alpinismul și golful, iar în perioada ce a urmat a lucrat în Ministerul Apărării. A urmat aderarea sa la Marina Regală Britanică, unde a fost promovat și numit comandant. Acest lucru i-a facilitat intrarea în cadrul Serviciilor Secrete MI6 la finalul războiului, unde și-a primit și statutul de agentul 00, după ce a reușit să doboare doi agenți din tabăra inamică.

Actorii care l-au adus la viață pe agentul 007

Începând de la Sean Connery și până la Daniel Craig, să aruncăm o privire asupra tuturor actorilor care l-au adus la viață pe emblematicul agent 007.

actori din filme cu agentul 007
Toți actorii care l-au interpretat pe celebrul agent 007. Sursa fotografie: Daily Express

Sean Connery  (1962–1967, 1971 și 1983)

Sean Connery drept Agentul 007
Sean Connery – Agentul 007 Fotografie realizată de: Michael Ochs Archives/Getty Images

Primul actor care a interpretat rolul lui James Bond a fost Sean Connery. Deși inițial lui Ian Fleming i s-a părut că acesta este prea înalt și are un corp prea atletic, interpretarea cu succes a personajului și faima răsunătoare de care s-au bucurat toate producțiile lansate l-au făcut să își schimbe părerea în cele din urmă.

Actorul l-a jucat de șase ori pe agentul 007, iar evoluția sa a fost vizibilă pe parcursul filmelor. Acest lucru s-a datorat lui Ian Fleming, care a modificat și îmbunătățit personajul lui James Bond pentru a fi în concordanță cu performanțele actoricești ale lui Sean Connery, reușit astfel să creeze un tablou complex. Atenția sporită a lui Ian asupra tuturor detaliilor a condus la conturarea unui personaj sofisticat, dur, cu caracter distins.

Filme: Dr No, From Russia With Love, Goldfinger, Thunderball, You Only Live Twice, Diamonds are Forever, Never Say Never Again

George Lazenby  (1969)

George Lazenby drept Agentul 007
George Lazenby – Agentul 007. Sursă fotografie: United Artists

Deși debutul carierei profesionale a lui George Lazenby a fost ca model, acesta a reușit să joace cu succes rolul agentului 007, cu toate că nu avea experiență anterioară în domeniul actoricesc. Acesta a jucat într-un singur film, având cel mai scurt timp petrecut în pielea agentului James Bond dintre toți actorii care l-au interpretat. Temperamentul lui George Lazenby este diferit față de cel al predecesorului său, iar acest lucru se observă prin faptul că exprimă mai multă blândețe și calmitate.

Filme : On Her Majesty’s Secret Service

Roger Moore  (1973-1985)

Roger Moore drept Agentul 007
Roger Moore – Agentul 007. Sursă fotografie: Bettmann/Getty Images

Roger Moore era deja foarte cunoscut și îndrăgit de către telespectatori în momentul în care a acceptat să joace în producția Live and Let Die din 1973. Popularitatea lui era datoratș rolului său anterior din filmul de succes The Saint. Roger Moore a reușit să adauge filmelor din seria James Bond anumite note personale ce țin de umor și emoția transmisă dincolo de ecrane. Acesta a avut un impact major în ceea ce privește dezvoltarea personajului și a sporit atenția publicului jucând într-un număr impresionant de 7 filme consecutive cu agentul 007, care au avut în total o durata de 12 ani.

Filme: Live and Let Die, The Man with the Golden Gun, The Spy Who Loved Me, Moonraker, For Your Eyes Only, Octopussy A View to a Kill

Timothy Dalton (1987-1989)

Timothy Dalton drept Agentul 007
Timothy Dalton – Agentul 007. Sursă imagine: MGM

Timothy Dalton a fost ales să joace în rolul lui James Bond la o scurtă perioada după ieșirea la pensie a lui Roger Moore. La fel ca George Lazenby, Timothy Dalton nu s-a bucurat de succesul anticipat, însă interpretările sale din cele două filme marca James Bond l-au făcut un agent 007 de ținut minte.

Filme: The Living Daylights, Licence to Kill

Pierce Brosnan  (1995-2002)

Pierce Brosnan drept Agentul 007
Pierce Brosnan drept Agentul 007. Sursă imagine: Getty Images

Perioada următoare a adus o pauză destul de lungă în seria filmelor cu agentul 007. După ce au trecut 6 ani, actorul irlandez Timothy Dalton a decis să renunțe la rolul lui James Bond, iar ulterior Pierce Brosnan a acceptat provocarea de a duce mai departe aventura acestuia. Pierce s-a descurcat excelent în pielea lui Bond și împreună cu toată echipa de producție au reușit să restabilească franciza și să producă recorduri de încasări în perioada de glorie.

Filme: GoldenEye, Tomorrow Never Dies, The World Is Not Enough, Die Another Day

Daniel Craig (2006-2021)

Daniel Craig, James Bond, agentul 007
Agentul 007 Daniel Craig. Sursa: Radio Times

Daniel Craig este cel mai recent agent 007 care a debutat în anul 2006, în producția Casino Royale. Filmul s-a bucurat de un succes răsunător la scurt timp de la lansare, fiind considerat atât de fani, cât și de critici printre cele mai bine realizate filme din întreaga serie. Deocamdată, filmele cu Daniel Craig interpretându-l pe James Bond se întind pe o perioada de 15 ani.

Agentul 007 este prezentat ca un bărbat elegant, un împătimit al mașinilor cu motoare puternice, care impresionează publicul cu acțiuni ce sfidează moartea. Din totalul de 25 de filme cu agentul 007, Daniel Craig a jucat până în prezent în cinci dintre acestea. Cu aspectul sau atletic și privirea pătrunzătoare, Craig este un agent neînfricat ce pune în valoare personajul.

Filme: Casino Royale, Quantum of Solace, Skyfall, Spectre, No Time To Die

De unde provine numele de cod al agentului 007?

Potrivit explicațiilor care dezvăluie semnificația acestui cod special, numerele care încep cu ”00” reprezintă codul de licență care este atribuit agenților speciali ai Serviciului Secret MI6 care au primit ”Licența pentru a ucide”. ”007” reprezintă unitatea agenției britanice de informații care operează în afară țării. Conceptul 00 i-a fost acordat lui James Bond pentru că a fost nevoit să ucidă de două ori în timpul îndeplinirii unei misiuni. Adăugarea cifrei 7 la codul special ”00” se traduce prin faptul că acesta este al șaptelea agent care a primit acest titlu.

Indiferent dacă ai urmărit până acum filme cu agentul 007 sau încă nu ai vizionat unul, seria cuprinde numeroase producții din care poți să alegi. De-a lungul timpului, au existat foarte mulți actori care au reușit să între în pielea personajului James Bond, fiecare aducand o notă personală în interpretarea personajului. Descoperă care este preferatul tău și ce actor pune cel mai bine în scenă emoțiile și acțiunea spionului.

Share.
Avatar of Ingrid

Bună! Sunt pasioanată de călătorii, filme și tot ce este nou. Sper ca articolele scrise să fie placul vostru.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.