Free cookie consent management tool by TermsFeed

Când apare Beautiful Disaster, detalii despre distribuție și poveste vei găsi în articolul de față, pentru că știm cât de încântați sunt în special fanii seriei After de anunțul conform căruia cartea de succes a lui Jamie McGuire (apărută și limba română, la Editura Trei, traducător Shauki Al-Gareeb, cu titlul Fericirea începe azi) va fi ecranizată. Nu este un anunț surprinzător, întrucât ne așteptam deja ca această carte să fie ecranizată, mai ales după succesul major al filmelor de acest gen, din ultima vreme. Romanul lui Jamie McGuire nu a devenit imediat bestseller, fiind publicat inițial pe cont propriu, de către autoare, în 2011, înainte de a fi preluat de o editură un an mai târziu. În același an, Warner Bros. a obținut drepturile de ecranizare, însă, de atunci nu s-a mai auzit nimic, și nici n-a produs vreun film, motiv pentru care drepturile de ecranizare au fost din nou puse pe piață. Voltage Pictures le-a cumpărat ulterior, iar în 2021 a început punerea în scenă a cărții. Filmările s-au desfășurat în Bulgaria, sfârșindu-se în luna decembrie a anului trecut, moment în care a și fost anunțat acest lucru pe canalul oficial de YouTube al studioului, printr-un videoclip scurt în care apar protagoniștii filmului.

Când apare Beautiful Disaster?

Update: Filmul Beautiful Disaster are premiera înternațională pe 12 aprilie 2023. La noi în cinamatografe, va fi disponibil începând cu data de 28 aprilie.

Din păcate, încă nu știm data oficială de apariție a filmului Beautiful Disaster, însă știm faptul că filmările sunt încheiate încă din luna decembrie a anului trecut. Așadar, în momentul de față filmul se află în etapa de post-producție, ceea ce înseamnă că s-ar putea să mai așteptăm foarte puțin până când filmul va apărea. Cu siguranță va fi lansat în cinematografe, pentru că atât cei din producție, cât și fanii, consideră că va avea aceeași soartă precum filmele din seria After – un adevărat succes la publicul larg. Ne așteptăm, în orice caz, ca filmul să apară anul acesta, cel mai probabil undeva pe la sfârșitul verii. Când vom avea informații exacte privitoare la data oficială de lansare a filmului, vom actualiza articolul de față cu detaliile necesare.

Există vreun trailer pentru Beautiful Disaster?

Teaser oficial Beautiful Disaster

Din păcate, încă nu a fost lansat un trailer propriu-zis al filmului, și nici nu ne așteptăm să se întâmple acest lucru prea curând (poate doar cu câteva luni înainte de a fi lansat în cinema). Cu toate acestea, a fost lansat un teaser trailer oficial care ne oferă câteva detalii privitoare la cum arată personajele, mici frânturi din intrigă și mult romantism. Bineînțeles, când trailer-ul va fi disponibil, vom actualiza articolul de față, adăugându-l.

Cine face parte din distribuția filmului Beautiful Disaster?

Beautiful Disaster Dylan Sprouse si Virginia Gardner Cast
Beautiful Disaster – Dylan Sprouse Virginia Gardner
Sursă fotografie: collider.com

Având în vedere că este un film cu și despre adolescenți, știm deja faptul că mulți membri care fac parte din distribuție sunt tineri. Printre aceștia se numără Dylan Sprouse, care va juca rolul protagonistului Travis Maddox. Sprouse a mai lucrat anterior cu Voltage Pictures la After We Collided, al doilea film din seria After. Virginia Gardner va juca rolul protagonistei pe nume Abby Abernathy (All the Bright Places, Runaways), interesul amoros al lui Travis. Distribuția îi mai reunește și pe Autumn Reeser (The Legend of La Llorona), în rolul profesorului Felder, Brian Austin Green, în rolul lui Mick Abernathy, Jack Hesketh, în rolul lui Trenton Maddox, Rob Estes, în rolul lui Benny, Neil Bishop, în rolul lui Parker Hayes, Micky Dartford, în rolul lui Ryler Maddox, Libe Barer, în rolul lui America Mason, Samuel Larsen, în rolul lui Viveros Jesse, Austin North, în rolul lui Shepley Maddox, Akshay Kumar (Star Wars), în rolul lui Adam și Trevor Van Uden în rolul lui Thomas Maddox. Așadar, o distribuție complex și efervescentă, pentru un film care se anunță a fi un adevărat succes în rândul publicului. Știm, oricum, că cei doi protagoniști se bucură deja de popularitate maximă în rândul fanilor.

Despre ce este filmul Beautiful Disaster?

Dat fiind faptul că este un film inspirat dintr-o carte, ne așteptăm ca povestea scrisă de autoare să fie sursa principală de inspirație, nu? Drept urmare, filmul va spune povestea lui Abernathy Abbi, boboacă în primul an de facultate, care încearcă să fugă de trecutul ei traumatizant. Aici, ea îl întâlnește pe Travis Maddox, dar se pare că și el are proprii monștri din trecut care continuă să îl bântuie. Sinopsisul oficial sună după cum urmează: „În Beautiful Disaster, Travis Maddox (Dylan Sprouse), genul bad boy, este fix ceea ce studenta Abby Abernathy (Virginia Gardner), boboacă în primul an de facultate, are nevoie și vrea – să evite! El își petrece nopțile în ringul de box, fiind pasionat de meciuri clandestine, iar ziua este cel care frânge inimile tuturor fetelor din campusul universitar. Însă Abby nu vrea să aibă de-a face cu Travis. Intrigat de acest lucru, Travis îi propune un pariu: dacă pierde următorul meci, el nu va mai face sex timp de o lună și dacă îl câștigă, Abby trebuie să locuiască în apartamentul lui pentru aceeași perioadă. În orice caz, Travis nu știe faptul că Abby are un secret pe care nu vrea să-l afle nimeni, dar nici faptul că s-ar putea ca în sfârșit să-și fi găsit adevărata iubire. Însă cu ce preț?”

Au existat unele reacții negative în ceea ce privește ideea apariției unui film, din cauza faptului că autoarea, Jamie McGuire, ar fi făcut niște declarații controversate, discriminatorii, privitoare la comunitate LGBTQIA+, care nu au fost pe placul fanilor cărții. Chiar a fost inițiată o petiție pentru a împiedica realizarea filmului, și în prezent are peste 25.000 de semnături, mai bine de 20.000 dintre ele fiind strânse doar într-o lună de la creare. Cu toate acestea, așa cum am spus, filmul Beautiful Disaster se află deja în etapa de post-producție, motiv pentru care petiția pare-se că nu și-a atins scopul. Teaser trailer-ul ne mai oferă câteva detalii, înfățișându-ni-i pe Travis și pe Abby, în timp ce aceasta îi verifică profilul de Instagram. Consultând sinopsisul cărții, în esență ne putem da seama de faptul că Abby este „tipa cuminte, care nu bea și nu înjură”, spre deosebire de Travis care este tipul rău, cu ego imens, dar și cu un farmec aparte pentru celelalte fete. El încearcă să o curteze pe Abby și să îi atragă atenția, însă își dă rapid seama de faptul că „ea nu este ca toate celelalte”. Într-o oarecare măsură, putem spune că este același veșnic clișeu care se întâlnește în cărțile sau filmele de acest gen – până la urmă, unul dintre ei ajunge să se schimbe de dragul celuilalt, trec prin diferite situații, se împacă, se despart și tot așa.  

Beautiful Disaster este adaptarea romanului omonim scris de Jamie McGuire, bestseller NYT. Autoarea a mai publicat câteva cărți, și chiar aceeași versiune a acestui roman, însă prezentată de data aceasta din perspectiva lui Travis – Walking Disaster (cartea Beautiful Disaster spune povestea din perspectiva lui Abby). Adaptarea este regizată de Roger Kumble, care în trecut a mai regizat și Cruel Intentions și After We Collided. După ce a lucrat anterior cu Dylan Sprouse la After We Collided, Roger Kumble a declarat: „A fost o experiență fantastică să lucrez cu cei de la Voltage și cu Dylan Sprouse, și sunt încântat să colaborez cu Ginny Gardner pentru a da viață unui alt roman îndrăgit”. Pe lângă faptul că îi va readuce pe Kumble și Sprouse împreună din nou, în Beautiful Disaster vor mai juca și alți actori, printre care Austin North, Gardner (în rolul personajului feminin principal), Rob Estes, Brian Austin Green, Libe Barber, dar și alții. Filmul este produs de Brian Pitt, Mark Clayman și Jonathan Deckler (președinte al studiourilor Voltage), care se va ocupa și de distribuția globală a acestuia.

Cam asta este tot ce știm despre când apare Beautiful Disaster, distribuție, poveste și trailer. În esență, nu prea multe, însă anunțul apariției filmului a fost făcut destul de recent. De fapt, încă de la sfârșitul anului trecut se știa, însă nu s-a promovat acest lucru. Odată cu apariția primului teaster trailer, a început să se facă tot mai multă vâlvă în jur. Prin urmare, vom consulta în mod constant informațiile din mediul online, anunțurile, astfel încât să ți le punem la dispoziție chiar imediat ce apar. După cum am spus, sigur va mai dura ceva timp până când vom ști data la care va fi lansat în cinematografe, iar până atunci nu ne rămâne decât să așteptăm și, implicit, putem doar să sperăm că nu va dura chiar atât de mult. 

Share.
Avatar of Catalin

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

2 comentarii

    • Avatar of Catalin

      Bună ziua,

      Conform ultimelor informații, filmul va fi disponibil în cinematografe începând cu 28 aprilie.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.