Free cookie consent management tool by TermsFeed

Detalii despre când apare Enola Holmes 3, distribuție, eventuala intrigă, îți vom oferi în acest articol, asta pentru că știm cât de bine au prins la public primele două părți ale seriei. Succesul nu a fost surprinzător, dat fiind faptul că Millie Bobby Brown, care joacă rolul Enolei Holmes, sora mai mică a lui Sherlock Holmes, este o actriță foarte populară. Mai mult decât atât, filmele au tot ce le trebuie pentru a prinde la public: o intrigă complexă, misterioasă, dinamică extrem de convingătoare și personaje puternice. Încă de când a fost lansat pe Netflix (4 noiembrie), al doilea film, Enola Holmes 2: Cazul doamnei stângace, a intrat rapid în topul preferințelor, ceea ce chiar ne face să credem că, într-adevăr, va exista și o a treia parte. De asemenea, se știe fără niciun dubiu faptul că seria este inspirată din cărțile pentru copii scrise de Nancy Springer; sunt în total 8 cărți, iar primele 2 filme au respectat întocmai cronologia și inspirația narativă. Astfel, chiar dacă nu știm încă data apariției Enola Holmes 3, suntem mai mult decât siguri că aceasta va exista. Însăși Millie Bobby Brown se declară extrem de entuziasmată să joace acest rol, unul în care, după cum ea spune, „se regăsește foarte, foarte mult”.

Va exista o continuare Enola Holmes 3?

Deși Netflix nu a confirmat (încă) acest lucru, vă putem garanta că va exista o continuare, în primul rând pentru că filmele au avut un succes mult prea mare pentru a fi trecute cu vederea, și în al doilea rând pentru că filmele sunt inspirate dintr-o serie de cărți scrise de autoarea Nancy Springer – 8 la număr. Prima carte se numește Enola Holmes și cazul marchizului dispărut (așa cum s-a numit și prima parte din film), iar a doua se numește Cazul doamnei stângace (cum de altfel se numește și filmul). Prin urmare, Enola Holmes 3 are undă verde, chiar dacă acest lucru nu a fost confirmat încă, și cel mai probabil va avea titlui celei de-a treia cărți din serie: Enola Holmes and The Case of the Bizarre Bouquets.

Când apare Enola Holmes 3?

Din păcate, întrucât Netflix nici măcar nu a confirmat încă dacă va apărea și Enola Holmes 3, nu putem ști care este data apariției, deci o potențială dată de lansare. Totuși, putem să luăm în calcul faptul că atât Millie Bobby Brown, cât și Henry Cavill (Sherlock Holmes) sunt în aceste momente destul de solicitați și pentru alte apariții (Millie, spre exemplu, face parte din proiectul Stranger Things sezonul 5, iar Henry Cavill ar putea apărea într-un viitor film Superman). Prin urmare, s-ar putea ca filmările pentru a treia parte să rămână puțin pe pauză. A doua parte din serie a apărut la peste 2 ani față de prima parte, iar dacă echipa de producție va aborda același ritm, s-ar putea ca Enola Holmes 3 să apară undeva de-a lungul anului 2024, eventual tot cam în această perioadă (octombrie-noiembrie). Totuși, dacă este să luăm în considerare, după cum am zis, și faptul că mai toți actorii importanți au programul destul de încărcat, ideea că a treia parte din serie ar apărea undeva de-a lungul anului 2025 pare mult mai probabilă. Vom urmări în permanență știrile și veștile din mediul online, și atunci când vom afla ceva oficial, nou, vom reactualiza articolul de față cu informațiile descoperite.

Millie Bobby Brown
Millie Bobby Brown, sursa: Polygon

Există vreun trailer Enola Holmes 3?

Din păcate, nu există un trailer pentru Enola Holmes 3, cum nu știm nici data apariției sau alte detalii de acest gen. Trailer-ul pentru a doua parte din film a apărut doar cu câteva luni înainte de a fi lansat oficial, pe data de 4 noiembrie, așa că s-ar putea să fim nevoiți să așteptăm destul de mult timp până când va exista măcar un teaser trailer disponibil. Evident, când un trailer va fi disponibil, vom reactualiza acest articol.

Enola Holmes 2, partea a doua, trailer oficial

Cine va face parte din distribuția filmului Enola Holmes 3?

Enola Holmes, bineînțeles, n-ar putea fi același film fără protagonista lui, adică fără cea de care ne-am atașat cu toții: Enola Holmes. Rolul ei este interpretat de Millie Bobby Brown, căreia cu siguranță îi face mare plăcere să intre în pielea acestui personaj. A doua parte din seria bazată pe cărțile scrise de Nancy Springer o readuce în prim-plan pe Enola, care de data aceasta prinde mai mult curaj și își înființează propria agenție de detectivi. Curând, descoperă că nu este chiar atât de ușor – pe cât credea – să conduci și să gestionezi o astfel de agenție, și chiar când este foarte aproape să renunțe, primește un caz: soluționarea misterului surorii dispărute a noului ei client. În film apar și actorul Henry Cavill (Sherlock Holmes) și actrița Helena Bonham Carter, care joacă rolul lui Eudoria (mama celor doi). Prin urmare, ne așteptăm ca aceste trei personaje cu siguranță să revină, alături de Louise Partridge (în rolul lui Tewkesbury), Susie Wokoma în rolul lui Edith și Adeel Akhtar (în rolul lui Lestrade). Sam Claflin, spre surprinderea noastră, se pare că a lipsit din Enola Holmes 2 (juca rolul lui Mycroft Holmes, fratele Enolei și, evident, a lui Sherlock), dar asta s-a întâmplat din cauza unor suprapuneri de program. Prin urmare, s-ar putea să apară în distribuția pentru cea de-a treia parte. Regizorul, Harry Bradbeer, care a făcut ca al doilea film să fie posibil, a declarat că Sam Claflin este binevenit oricând înapoi, dacă va exista un al treilea film: „Ei bine, programul lui Sam a devenit foarte clar, și, din păcate, nu are cum să facă parte din distribuția celui de-al doilea film. Ne pare extrem că nu ne-a putut onora cu prezența, dar dacă va exista un viitor film, ne-ar face mare plăcere să-l avem înapoi”.

Enola Holmes 3 l-ar putea readuce pe marile ecrane pe Sharon Duncan-Brewster, în rolul deloc iubit al personajului negativ, Moriarty. Și, așa cum s-a dezvăluit și în scena de generic a celei de-a doua părți, Himesh Patel s-a alăturat distribuției în rolul lui doctorului John Watson, unul dintre cele mai iubite personaje ale seriei de cărți, partenerul lui Sherlock. În mod ideal, sperăm că și el va apărea în următoarea parte din serie.

Foto actori Enola Holmes 2
Henry Cavill, Helena Bonham Carter, Millie Bobby Brown, Sam Clafin

Despre ce va fi Enola Holmes 3?

Chiar dacă Enola Holmes 2 se încheie, deci nu are un final deschis, ne-am putut da seama până acum de faptul că filmele nu au legătură între ele neapărat prin poveste, fiecare abordând cazuri diferite. Prin urmare, pot fi văzută și ca filme de sine stătătoare, însă pentru a înțelege evoluția personajelor și acțiunile acestora este de preferat ca filmele să fie urmărite cronologic. Așadar, poate cel de-al treilea film nu va avea treabă neapărat cu al doilea, chiar dacă se întâmplă niște lucruri care ar putea susține legătura directă, în ceea ce privește acțiunea, dintre ele (știm că un anumit personaj – Moriarty – evadează din închisoare, și probabil va cauza tot felul de situații și probleme familiei Holmes), dar ne așteptăm ca cel de-al treilea film să urmărească mare parte din intriga celei de-a treia cărți scrise de Nancy Springer – Enola Holmes and The Case of the Bizarre Bouquets. Chiar dacă filmele nu tind să urmeze 100% intrigile prezentate în cărți, totuși rămân fidele punctului general de plecare.

Mai mult decât atât, apariția doctorului John Watson, mâna dreaptă a lui Sherlock, ne face să ne gândim la intriga celei de-a treia cărți, care sună așa: „Toată lumea știe că doctorul Watson este mâna dreaptă a lui Sherlock Holmes – așa că atunci când acesta dispare, Holmes suferă un șoc. Nici măcar el nu are, ei bine, nici măcar un indiciu despre unde ar putea fi. Enola este intrigată, dar precaută; încă se ascunde de frații ei mai mari, iar implicarea ei ar putea avea urmări dintre cele mai dezastruoase. Însă într-o zi, la reședința Watson, este descoperit un buchet bizare – plin de convulvulus, păducel și maci albi. În acele momente, Enola își dă seama că trebuie să acționeze. Se deghizează cât mai perspicace, și își propune să-l găsească pe expeditor – și asta cât mai repede, pentru că Enola știe că florile acelea simbolizează nimic altceva decât moartea”. Miza este mai mare decât oricând, iar misterul devine din ce în ce mai profund, într-o poveste și mai tensionată decât cele de până acum. Toate indiciile, după părerea noastră, par să indice că despre asta va fi Enola Holmes 3.

Cam asta este tot ce știm despre următoarea parte din film. Acest articol surprinde, de fapt, mai mult speculații decât certitudini, însă și când am vorbit despre Enola Holmes 2, deși mare parte din cele scrise erau speculații, s-au adeverit. Prin urmare, chiar știm că va exista o a treia parte a filmului, însă când apare Enola Holmes 3 n-am putea, cu certitudine, să îți spunem. Pe măsură ce vor fi disponibile mai multe informații în mediul online, atât oficiale, cât și din surse în care avem încredere, vom reactualiza acest articol. Dar dat fiind faptul că Enola Holmes face parte din categoria de filme inspirate din cărți, de obicei, atât timp cât există surse de inspirație, și de altfel filmele mai au și succes la public, cu siguranță vor fi ecranizate cel puțin jumătate dintre ele. Și să nu uităm că, în sine, seria cuprinde 8 cărți – așadar, de ce nu s-ar face un total de opt filmele cu și despre aventurile Enolei Holmes? În cele din urmă, chiar au prins la public, plus că Millie Bobby Brown se simte excelent în pielea protagonistei, identificându-se întocmai cu trăsăturile acesteia, curajul și determinarea de a-și face vocea auzită într-o lume în care bărbații sunt considerați superiori și mult mai inteligenți și puternici decât femeile.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.