Free cookie consent management tool by TermsFeed

Când apare The Last of Us sezonul 2 este întrebarea pe care și-o adresează fanii seriei de jocuri, acum adaptată într-un serial marca HBO, după ce tocmai au terminat primul sezon. În schimb, povestea lui Joel și a lui Ellie este departe de a se fi sfârșit, deși HBO, dincolo de faptul că ne-a spus că sezonul 2 The Last of Us are undă verde, nu ne-a oferit mai multe detalii. S-ar putea să fim nevoiți să așteptăm ceva timp până când sezonul 2 va apărea pe platformă, dat fiind că streamer-ul ne-a obișnuit cu perioade mari de așteptare între sezoanele serialelor sale. Primul sezon al serialului a fost adaptat după povestea din prima parte a jocului The Last of Us și știm faptul că următorul sezon din serial se va axa pe povestea din cea de-a doua parte a renumitului joc, cu mici modificări astfel încât să se încadreze perfect pe marile ecrane.

„Fără Tlou [The Last of Us] pe HBO în seara aceasta, însă sezonul 2 este deja pe drum”, a scris creatorul serialului, Neil Druckmann, pe Twitter. Pe lângă acest mesaj, el a atașat și o imagine înfricoșătoare, alături de mesajul „Endure & survive!”. De asemenea, într-un comunicat oficial, Francesca Orsi, vicepreședintele executiv al HBO Programming, șef al HBO Drama Series and Films, a declarat că: „Craig și Neil, alături de EP Carolyn Strauss, restul distribuției și echipei noastre fenomenale, au definit un nou gen cu magistralul lor sezon de debut din The Last of Us după ce au reușit să pună la punct un sezon de neuitat. Abia aștept continuarea și cum va ieși”.

Când apare The Last of Us sezonul 2?

Nu există încă o dată oficială pentru lansarea The Last of Us sezonul 2, ci doar o confirmare a faptului că acesta va exista. Cu toate acestea, Bella Ramsey, vedeta serialului, a declarat pentru The Independent că al doilea sezon va apărea cel mai probabil „la sfârșitul anului 2024, ori în primele luni ale anului 2025”. Când vom avea mai multe detalii oficiale privitoare la când apare The Last of Us sezonul 2, vom modifica articolul de față, adăugându-le. HBO a anunțat în luna ianuarie faptul că serialul va avea și un al doilea sezon, iar Pedro Pascal a dat de înțeles faptul că filmările s-ar putea să înceapă chiar de-a lungul acestui an. „Există, într-adevăr, o șansă”, a declarat acesta într-un interviu pentru Collider.  Primul sezon a fost filmat de-a lungul a 200 de zile (aproximativ), după cum producătorul executiv Craig Mazin afirmă. Editarea serialului și adăugarea efectelor speciale a durat câteva luni, iar perioada scursă între filmarea primei scene din serial și lansarea primului episod a fost de aproximativ 18 luni.

Vor exista și alte sezoane după The Last of Us sezonul 2?

În momentul de față, serialul a fost reînnoit doar pentru un singur alt sezon. Însă, luând în calcul cât de popular s-a dovedit a fi, este foarte probabil să mai existe și alte sezoane. După ce primul sezon s-a terminat, Neil Druckmann și Craig Mazin au afirmat faptul că „povestea din The Last of Us partea a II-a este greu de adaptat într-un singur sezon de televiziune”. Totuși, cei doi aleg să rămână rezervați privitor la numărul de sezoane necesare pentru a adapta jocul.

Există vreun trailer oficial pentru The Last of Us sezonul 2?

Ultimul episod din sezonul întâi a fost difuzat pe data de 12 martie 2023, așadar este mult prea devreme pentru a exista un trailer oficial al celui de-al doilea sezon. Cu toate acestea, Neil ne-a pus la dispoziție un indiciu major al sezonului cu numărul 2, atunci când a făcut postarea pe Twitter. Imaginea înfricoșătoare ne arată un braț cu un ciocan în mână, pe fundalul unei păduri întunecate și cu o mașină în flăcări. Ne așteptăm ca un trailer oficial The Last of Us sezonul 2 să apară cu doar câteva luni înainte de apariția oficială a filmului, când data oficială de lansare ne va fi fost deja comunicată.

Care va fi distribuția pentru The Last of Us sezonul 2?

Când vine vorba de distribuția pentru cel de-al doilea sezon, nu știm prea multe. În schimb, ne putem axa pe anumite lucruri: cât de mult a reușit acțiunea din primul joc să fie adaptată. Într-un interviu, Craig Mazin a confirmat faptul că: „Primul sezon reprezintă evenimentele din acest prim joc. Dacă știți jocul, vă puteți da seama că acoperim și evenimentele din The Last of Us: Left Behind”. Așadar, atât primul joc (2013), cât și expansiunea acestuia (2014) au reprezentat punctul de interes al primului sezon din serial, fiind în mare parte acoperite. Prin urmare, acest lucru ne face să credem că The Last of Us sezonul 2 se va axa pe evenimentele din The Last of Us partea a doua. Acest aspect este definitoriu pentru a putea ști care este distribuția celui de-al doilea sezon, din moment ce jocul a fost deja lansat (2020). Așteptăm să ne întâlnim atât cu actori pe care deja îi știm, cât și cu noi persoane în distribuția viitorului sezon.

Care va fi distribuția pentru The Last of Us sezonul 2
Pedro Pascal și Bella Ramsey drept Joel și Ellie în serialul „The Last of Us”. Imagine: Liane Hentscher/HBO

În joc, atât Joel, cât și Ellie sunt prezenți. Prin urmare, s-ar putea ca Pedro Pascal (Joel) și Bella Ramsey (Ellie) să revină în distribuția serialului. Diferența este că între cele două jocuri lansate în 2013, respectiv 2020, există o diferență temporală de 5 ani. Acest lucru nu ar fi o problemă pentru Bella Ramsey care, la vârsta de 19 ani, interpretează rolul unui personaj de 14 ani. Însă, s-ar putea ca Pedro să aibă nevoie de ceva mai mult machiaj pentru a interpreta cu fidelitate și cât mai real personajul pe care îl întruchipează. În povestea celui de-al doilea joc apare și fratele lui Joel, Tommy, interpretat de Gabriel Luna. Prin urmare, este probabil să apară și el. Tot din cea de-a doua parte a jocului știm că va apărea un alt personaj, Abby Anderson, ce va avea un rol important în dinamica acțiunii. Alături de personaje precum Dina (prietena lui Ellie), Jesse, Owen, Lev și Yara, care încă nu au o distribuție cunoscută, ne așteptăm ca sezonul 2 din The Last of Us să ne surprindă și mai mult.

Va exista un salt temporal în The Last of Us sezonul 2?

Dat fiind faptul că primul sezon al serialului urmărește cu atenție acțiunea primului joc (2013), iar acțiunea din cel de-al doilea joc (2020) are loc cinci ani mai târziu, s-ar putea să existe acest salt temporal și în serial. Depinde, înainte de toate, de modul în care cei de la HBO vor dori să spună povestea, întrucât întotdeauna vor exista modificări de la sursa de inspirație originală. În esență, ne așteptăm ca acest salt temporal să nu presupună schimbări ale distribuției, deoarece implicațiile fizice ale trecerii timpului pot fi ușor redate cu ajutorul machiajului și efectelor.

Care va fi povestea din The Last of Us sezonul 2?

Nu știm încă detalii oficiale despre intriga din The Last of Us sezonul 2. Cu toate acestea, avem în vedere faptul că va urmări dinamica din cel de-al doilea joc, după cum însăși creatorii ne-au comunicat. Așadar, The Last of Us sezonul 2 va fi despre urmările pe care alegerile lui Joel, de la sfârșitul primei părți, le au asupra poveștii. Ar putea exista și un schimb major al principalelor teme ale serialului, cel de-al doilea fiind unul mult mai întunecat, incisiv, în care ura și dorința de răzbunare se fac simțite la orice pas. În cazul în care intriga celui de-al doilea joc va fi sursa principală de inspirație, ne așteptăm ca Abby Anderson să joace un rol important în poveste și ar duce franciza într-o cu totul altă direcție decât cea așteptată. În orice caz, jocul a reprezentat și în primul sezon o modalitate de a imprima acțiunii o dinamică mult mai pe placul publicului.

Cel de-al doilea joc, lansat în 2020, spune o poveste profundă și complicată, iar cei doi creatori ai serialului, Neil Druckmann și Craig Mazin au declarat că evenimentele din cel de-al doilea sezon ar necesita „mai multe sezoane, pentru a da viață în mod corespunzător poveștii (…), iar pentru a spune corect povestea din punct de vederea l faptelor, am avea nevoie de mai mult de un sezon”. Jocul apărut în 2020 are o poveste complexă, cu numeroase evenimente importante, iar creatorii ar trebui să reușească să compileze în doar câteva episoade toate acestea, fără însă a face compromisuri care ar aduce un grad de inadecvare logică acțiunii și personajelor. Primul sezon a avut doar 9 episoade și ne așteptăm ca The Last of Us sezonul 2 să aibă mai multe.

Cam asta este tot ce știm, până în momentul de față, despre The Last of Us sezonul 2. Pe măsură ce vor exista mai multe informații și comunicate oficiale în mediul online, vom actualiza acest articol cu detaliile necesare. Care este părerea ta despre serialul The Last of Us și cum te aștepți să fie cel de-al doilea sezon? Așteptăm cu interes răspunsul tău în secțiunea de comentarii.

Share.
Avatar of Catalin

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.