Free cookie consent management tool by TermsFeed

Cel de-al doilea sezon al serialului Loki a fost lansat de curând pe Disney Plus. După ce finalul primului sezon a lăsat publicul în suspans, nu este de mirare că primul episod din noul sezon a depășit 11 milioane de vizualizări în doar 3 zile de la apariție.

Tom Hiddleston și Owen Wilson au revenit în rolurile consacrate, dar seria de succes de la Marvel a adus și câteva fețe noi. Personajul Ouroboros a intrat rapid în rândul favoriților, chiar dacă până acum nu este cunoscut decât faptul că este un inginer foarte isteț care locuiește în subsolul TVA.

Cine este Ouroboros din sezonul 2 al serialului Loki?

Ke Huy Quan, pe care fanii ar putea să-l recunoască drept Waymond Wang din filmul Everything Everywhere at Once, interpretează rolul lui Ouroboros (O.B.) în al doilea sezon al serialului Loki.

Ouroboros reprezintă simbolul șarpelui care își mănâncă propria coadă și provine din mitologia greacă și cea a Egiptului Antic. Acesta reprezintă un ciclu etern de distrugere și recreare, iar faptul că Autoritatea Variantei Temporale este în mod constant distrusă și recreată, face din Ouroboros un caracter reprezentativ.

Când apare Ouroboros pentru prima dată în serial?

O.B. apare pentru prima dată în serial atunci când Mobius merge în subsol să ceară ajutor în repararea derapajului temporal al lui Loki. Ca inginer al Departamentului de Reparare și Avansare al TVA, O.B. este responsabil de menținerea funcționării TVA și de repararea oricăror probleme care apar.

Fiind singurul inginer din TVA, acesta este copleșit de cantitatea uriașă de lucru pe care o are. Este un solitar care nu a avut niciun vizitator în patru sute de ani, lucrând singur și neîncetat încă de când TVA a fost creat, pentru a putea repara orice se strică.

Ouroboros este prieten sau inamic?

Interacțiunile cu Ouroboros din primul episod al serialului sunt diferite, deoarece lui O.B. nu i-a fost ștearsă memoria. Astfel, în timp ce Mobius se concentrează să-și amintească numele lui, O.B. își poate aminti și prima întâlnire pe care au avut-o în urmă cu 400 de ani.

Personalitatea lui O.B. îl face pe acesta să pară inofensiv, însă este foarte interesant faptul că acestuia nu i s-a șters memoria. Privind spre faptul că el este singurul care își poate aminti tot ce s-a întâmplat în TVA de când a fost creată, înseamnă că știe mai mult decât lasă să se vadă.

În același timp, există și posibilitatea ca lui O.B. să nu i se fi șters memoria tocmai pentru că nu reprezintă o amenințare precum restul agenților.

De ce Ouroboros este un personaj important în sezonul 2 al serialului Loki
Sursa fotografiei: Wallpaper Cave

De ce Ouroboros este un personaj important în sezonul 2 al serialului Loki?

Din primul episod de pe Disney Plus aflăm că TVA este în pericol de distrugere din cauza expansiunii multiversului, iar O.B. beneficiază de cunoștințe și o inteligență peste limite, care ar putea fi esențială pentru a salva TVA. Astfel, personajul ar putea fi cheia prin care întreg Cadrul Temporal să fie stabilizat.

Noul caracter s-a integrat perfect în serial, aducând în același timp o nouă energie care era necesară. Actorului i se potrivește, de asemenea, acest rol, prin nota de umor pe care i-o adaugă personajului. În calitate de unic inginer și autor al ghidului TVA, O.B. reprezintă o resursă indispensabilă.

Vom cunoaște mai în detaliu rolul lui Ouroboros din sezonul 2 al serialului Loki pe măsură ce restul episoadelor vor fi lansate. Chiar dacă acum personajul este unul inofensiv, nu se știe de ce schimbări vom avea parte până la finalul seriei.

Share.
Avatar of Mihaela

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, sunt o iubitoare de lectură, creativă, pasionată fiind totodată și de partea de scriere ficțională.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.