Free cookie consent management tool by TermsFeed

La doar 3 săptămâni de la apariția în cinematografe, Dune 2 a depășit 500 de milioane de dolari la box office-ul global, întrecând astfel performanța primului film. Astfel, în prezent, Dune 2 este cel mai profitabil film din anul 2024.

Bazat pe a doua jumătate a romanului din 1965 al lui Frank Herbert, povestea continuă călătoria protagonistului Paul Atreides care se aliază cu Chani pentru a se răzbuna pe conspiratorii care i-au distrus familia. Fiind presat să facă o alegere între dragostea vieții sale și soarta întregului Univers, acesta se străduiește să prevină lumea de la un viitor teribil pe care doar el îl poate anticipa.

Filmul a avut parte de un pare succes în cinematografe, iar spectatorii așteaptă să vadă când apare Dune 2 pe platformele de streaming. Warner Bros și Legendary Entertainment au produs și co-finanțat ecranizarea în care s-au investit 190 de milioane de dolari pentru producție și încă 100 de milioane de dolari pentru promovarea la nivel global.

Cu toate acestea, nimic nu ar fi fost posibil fără distribuția din Dune 2. Publicul din toată lumea a fost entuziasmat să-și revadă actorii preferați în rolurile principale și curios în ceea ce privește noile personaje apărute.

Distribuția din Dune 2: Roluri principale

Distribuția din Dune 2 se mândrește cu actori de excepție, multe fețe cunoscute revenind pentru partea a doua a seriei.

Timothée Chalamet în rolul lui Paul-Muad’Dib Atreides

Distribuția din Dune 2 Timothée Chalamet
Sursa fotografiei: IMDb

Moștenitorul Casei Atreides, Paul a scăpat din mâinile Casei Harkonnen și acum locuiește printre fremeni în Sietch Tabr, unde el și Chani se îndrăgostesc. Mulți cred că Paul este Kwisatz Haderach, o figură mesianică cu abilități de previziune și capacitatea de a accesa amintirile strămoșilor și de a traversa spațiul și timpul. Din acest motiv el este singurul care poate salva Universul și schimba viitorul care se anunță a fi unul dezastruos.

Alte producții pentru care este cunoscut: Call Me By Your Name, Lady Bird, Little Women, Don’t Look Up, Beautiful Boy și Dune (partea l).

Zendaya în rolul lui Chani

Distribuția din Dune 2 Zendaya
Sursa fotografiei: IMDb

Zendaya, unele dintre cele mai cunoscute actrițe din lume, se regăsește în distribuția din Dune 2 în rolul lui Chani, o războinică talentată aflată printre fremenii de pe Arrakis. Paul îi vede viziunile și visele lui Chani chiar dinainte de a o întâlni. Cei doi sunt atrași unul de altul încă de la început, însă relația romantică se concretizează în cea de-a doua parte, unde Chani îl va ajuta pe Paul să-și ducă răzbunarea la bun sfârșit.

Alte producții pentru care este cunoscută: filme și seriale Disney Chanel (unde și-a început cariera), trilogia Spider-Man, The Greatest Showman, Malcom & Marie, Euphoria și cel mai nou film: Chalengers.

Rebecca Ferguson în rolul lui Lady Jessica

Distribuția din Dune 2 Rebecca Ferguson
Sursa fotografiei: IMDb

Lady Jessica este mama lui Paul și soră a ordinului Bene Gesserit. Aceasta devine reverendă printre fermeni, folosind o profeție religioasă pentru a-l sprijini pe Paul în revoluția pe care o pornește.

Alte producții pentru care este cunoscută: The White Queen, Mission: Impossible, The Greatest Showman, The Girl on the Train, Life și Doctor Sleep.

Josh Brolin în rolul lui Gurney Halleck

Distribuția din Dune 2 Josh Brolin
Sursa fotografiei: IMDb

Gurney Halleck este maestrul armelor casei Atreides și unul dintre mentorii lui Paul. Partea a doua din Dune îl reunește pe acesta cu Paul, pe care-l sfătuiește să folosească religia fermenilor în avantajul său.

Alte producții pentru care este cunoscut: The Goonies, No Country For Old Men, Milk, True Grit, Vice, dar și pentru rolul său ca Thanos în filmele din Universul Cinematografic Marvel Guardians of the Galaxy, Avengers: Infinity War și Avengers: Endgame.

Austin Butler în rolul lui Feyd-Rautha Harkonnen

Distribuția din Dune 2 Austin Butler
Sursa fotografiei: IMDb

Feyd-Rautha Harkonnen este integrat în distribuția din Dune 2 ca un personaj nou, moștenitorul adoptat al lui Baron Vladimir Harkonnen. Feyd-Rautha este un antagonist, un personaj carismatic și inteligent, care rivalizează cu Paul și se află sub supravegherea atentă a ordinului Bene Gesserit.

Alte producții pentru care este cunoscut: The Carrie Diaries Once Upon a Time… in Hollywood, Elvis, The Bikeriders.

Florence Pugh în rolul lui Irulan Corrino

Distribuția din Dune 2 Florence Pugh
Sursa fotografiei: IMDb

Irulan este fiica cea mare a Împăratului Shaddam IV Corrino, o tânără frumoasă și inteligentă al cărui destin se împletește cu cel al lui Paul Atreides. De asemenea, și acest personaj este unul nou introdus.

Alte producții pentru care este cunoscută: The Falling, Lady Macbeth, Fighting with My Family, Little Women, Black Widow, The Wonder și Don’t Worry Darling.

Distribuția din Dune 2: Lista completă

Distribuția din Dune 2 are parte, așa cum spuneam, de actori senzaționali, care se potrivesc perfect în rolurile pe care le interpretează. Chiar dacă îi cunoaștem deja din prima parte sau apar exclusiv în cea de-a doua, lista completă se compune din:

  • Timothée Chalamet – Paul-Muad’Dib Atreides
  • Zendaya – Chani
  • Rebecca Ferguson – Lady Jessica
  • Josh Brolin – Gurney Halleck
  • Austin Butler – na-Baron Feyd-Rautha Harkonnen
  • Florence Pugh – Irulan Corrino
  • Dave Bautista – Glossu Rabban
  • Christopher Walken – Împăratul Padishah Shaddam IV Corrino
  • Léa Seydoux – Lady Margot Fenring
  • Souheila Yacoub – Shishakli
  • Stellan Skarsgård – Baronul Vladimir Harkonnen
  • Charlotte Rampling – Mama Reverenda Gaius Helen Mohiam
  • Javier Bardem – Stilgar
  • Babs Olusanmokun – Jamis
  • Roger Yuan – Lanville
  • Alison Halstead – Maker
  • Anya Taylor-Joy – Alia Atreides

Care sunt personajele noi și ce actori din primul film nu mai apar în continuare?

Odată cu lansarea filmului, am văzut și fețe noi în distribuția din Dune 2, așa cum ne și așteptam. Printre actorii care s-au alăturat acestui proiect se numără Austin Butler, Florence Pugh, Christopher Walken, Léa Seydoux și Souheila Yacoub.

Există totuși și personaje pe care le-am văzut în primul film Dune, dar care nu se regăsesc în distribuția din Dune 2. În această situație se află Stephen McKinley Henderson, care a jucat rolul lui Thufir Hawat în prima ecranizare. Chiar dacă actorul a filmat câteva scene și pentru Dune 2, acestea nu au fost incluse la montajul final. Acestuia i se mai alătură Tim Blake Nelson, care a interpretat câteva scene în rolul unui personaj în prima parte din Dune, dar care a fost eliminat din distribuția Dune 2.

Distribuția din Dune 2 Zendaya și Timothée Chalamet
Sursa fotografiei: IMDb

Va rămâne distribuția din Dune 2 la fel pentru continuarea seriei?

Primele două filme adaptează primul roman cu același titlu, ceea ce înseamnă că partea a treia s-ar putea baza pe acțiunea celui de-al doilea volum din serie. Succesul pe care l-au avut primele ecranizări validează viziunea regizorului Denis Villeneuve asupra francizei, motiv pentru care fanii se așteaptă și la cea de-a treia parte.

Dune 3 nu este un proiect confirmat oficial. Chiar și așa, privind acțiunea din romane, putem să deducem că cea mai mare parte a distribuției va fi formată din aceiași actori.

Singura schimbare care ar putea interveni o privește pe sora lui Paul, Ania, care este doar un copil atunci când acțiunea are loc. Astfel, dacă filmul va urma cartea îndeaproape, nu se știe dacă Taylor-Joy va continua să interpreteze acest rol.

Share.
Avatar of Mihaela

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, sunt o iubitoare de lectură, creativă, pasionată fiind totodată și de partea de scriere ficțională.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.