Dacă ești în căutarea unor titluri de filme românești Netflix, atunci acest articol este pentru tine. Am pregătit o listă cu douăzeci titluri aparținând unor genuri diferite – comedie, dramă, thriller – astfel încât tu să găsești mai ușor filmul care te interesează. Mai mult decât atât, recomandările vin și din preferințe proprii, nefiind o simplă listă cu titluri de filme românești Netflix disponibile pe platformă.
Poate nu la fel de populare care și filmele de la Hollywood, filmele românești chiar sunt deosebit de interesante, mai ales acele filme românești vechi. În aceeași măsură, cred că ar trebui să susținem mult mai mult actorii din țara noastră, într-un domeniu în care cu greu îți poți face numele cunoscut. De fapt, chiar avem actori contemporani buni însă, din păcate, mulți dintre ei nu primesc recunoașterea pe care o merită.
În orice caz, iată douăzeci de filme românești Netflix pe care trebuie să le vezi și pe care ți le recomandăm cu încredere.
Cuprins
Selfie 69
Un film de comedie romantică în regia Cristinei Jacob, ce îi reunește în distribuție pe Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Alex Călin, Flavia Hojda, și care urmărește povestea lui Roxi, Yasmine și Ana ce intră într-un pariu care le va schimba viețile: cine se căsătorește prima, având la dispoziție doar trei zile?

America, venim!
Un film cu Gheorghe Ifrim, Adrian Vancica, Ion Sapdaru, ce urmărește povestea unei trupe locale de teatru din România al cărei vis este să ajungă în America, țara tuturor posibilităților. Ajungând în New York, aceștia se întâlnesc cu un impresar care le promite actorilor renumele mult dorit – dar, în cele din urmă, se dovedește că drumul spre faimă nu este neapărat unul plăcut.

Tatăl mută munții
Un film românesc plin de suspans, cu tentă thriller, cu Adrian Titei, Elena Purea, Judith State, care urmărește povestea unui tată ce încearcă să-și găsească fiul dispărut în timpul unei drumeții montane – fost ofițer de informații, acesta va face tot ce-i stă în putere pentru a-și găsi fiul, chiar dacă va fi nevoit chiar să mute munții din loc.
Complet necunoscuți
Un film cu Anca Dumitru, Ada Gales, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, care urmărește povestea unui grup de prieteni a căror seară petrecută împreună ia o întorsătură ciudată în momentul în care se decid să-și împărtășească public toate mesajele și apelurile pe care le vor primi pe telefon începând cu un anumit moment. În curând, vor ieși la iveală lucruri care mai degrabă ar fi rămas secrete… Mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă este un re-make al unui alt film ce are exact aceeași intrigă.
Marița
O dramă sobră, profundă, cu Alexandru Potocean, Lucian Iftime, Adrian Titieni, care urmărește povestea unui bărbat ce renunță la planurile de vacanță făcute cu iubita sa pentru a-și vizita mama și frații, în timp ce încearcă să-și convingă tatăl despre care nu știe prea multe să se prezinte la întâlnire, pentru o revedere-surpriză.

Dimineața care nu se va sfârși
Un film românesc emoționant, cu Ela Ionescu, Raluca Dacin, Mihai Stănescu în distribuție, care urmărește povestea unei femei plecate în străinătate și care, forțată de împrejurimile de a-și ajuta familia, practică prostituția. Însă, într-o zi, o revelație neașteptată o va împinge spre credință, făcând-o să-și reconsidere valorile morale.

Lumea e a mea
Un film dur, real, cu Ana Maria Gurcan, Crina Mureșan, Mircea Rusu, care urmărește povestea unei adolescente care trece prin criza vârstei, într-un mic oraș, plină de vise, dar care se îndrăgostește de bărbatul nepotrivit – „chinurile maturizării” se vor dovedi a fi mult mai brutale și violente decât ar fi crezut vreodată. Un film foarte interesant, dureros, despre cum traumele copilăriei au repercursiuni întreaga viață.

Investitorii
Acestă comedie românească este de-a dreptul savuroasă – de fapt, la ce te poți aștepta în momentul în care distribuția îi include pe Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu?! Urmărește povestea a trei prieteni care, după ce-și pierd slujbele avute la o fabrică, pleacă împreună într-o escapadă la București, trăgând după ei ideile unei afaceri mărețe. Ei, bine, se va dovedi că, nici pe departe, lucrurile n-au cum să fie așa cum și-au propus.
Soldații. Poveste din Ferentari
Un film românesc realizat după romanul omonim scris de Adrian Șchiop în care, culmea, joacă însuși autorul, Adrian Șchiop, alături de Vasile Pavel, Ștefan Iancu, și care urmărește povestea unui antropolog care, nevoit să-și termine teza în muzică, se mută într-un cartier sărac unde intră într-o relație ciudată cu un fost pușcăriaș; interesul pe care omul certat cu legea îl manifestă asupra personajului principal este de-a dreptul patologic. Eu, unul, am citit cartea înainte de a vedea filmul, deci știam la ce să mă aștept. În schimb, mi s-a părut că și filmul este destul de bun, demn de lista noastră de recomandări cu filme românești Netflix pe care trebuie să le vezi.

Poveste de dragoste
După cum îi spune și numele, acest film românesc de dragoste este destul de emoționant, avându-i în distribuție pe Raluca Aprodu, Dragoș Bucur, Ducu Darie, și urmărește povestea a doi oameni – el, violonist, ea, actriță – care încearcă să-și îndeplinească visurile de artiști, în timp ce încearcă să-și apere și relația pusă la încercare de anumite persoane. Eu l-am găsit chiar bun, iar dialogul mi s-a părut credibil și convingător.

O lună în Thailanda
Un film românesc cu Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Sînziana Nicola, care este o combinație între comedie și romantism, emoționant pe alocuri, și urmărește povestea unui tânăr ce își părăsește iubita – chiar în seara Revelionului – având certitudinea faptului că, de fapt, fosta sa iubită este de fapt aleasa inimii. Mi-a plăcut destul de mult, în special datorită cadrelor interesante și dialogului foarte efervescent.

De ce eu?
Un film românesc dramatic, care te mișcă prin realitatea surprinsă, cu Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, care urmărește povestea unui tânăr procuror căruia ocazia îi surâde în momentul în care primește un caz important – însă acesta îl implică și pe unul dintre colegii săi. Pe măsură ce aprofundează situația, el începe să pună la îndoială motivele care se află în spatele acuzațiilor.

Perfect sănătos
Un film românesc de dramă, prezent în lista noastră cu filme românești Netflix cu tente thriller, aș zice că este destul de sobru, cu Vlad Ivanov, Anghel Damian, Olimpia Melinte, care urmărește povestea unui avocat în încercarea sa de a investiga ultima zi din viața tatălui, un judecător de succes. Moartea sa parte mult prea suspectă, iar tânăra soție, acum rămasă văduvă, pare a fi pus la cale acest lucru. Chiar mi-a plăcut mult de tot și, sincer să fiu, nu mă așteptam ca tensiunea și intriga să fie construite atât de bine și complex. În schimb, mă bucur că lucrurile s-au dovedit a fi mult mai intense decât (nu) aș fi crezut.

Pup-o, mă!
Un film de comedie extrem, extrem de bun, cu Alexandru Pop, Alin Panc, Cosmin Seleși, care îi are în centru pe trei ciobani mai singuratici, puțin disperați, care caută să sărute posibile partenere – bazându-se pe un obicei străvechi –, din dorința de a-și găsi, în sfârșit, soțiile alături de care să-și petreacă viața. Ai crede că, în speță, e destul de simplu, nu? Ei, bine, eroii acestui film îți demonstrează că, de fapt, nimic nu-i mai greu decât să săruți o fată.

Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor
Un film românesc dramatic, profund, cu multe straturi care se relevă pe parcursul filmului, cu Ana Radu, Șerban Pavlu, Florin Zamfirescu în distribuție, în care un pădurar văduv luptă pentru custodia fiicei sale adoptate, însă, din lipsă de bani, este nevoit să apeleze la afaceri ilegale pentru a face posibil acest lucru. Un film care scoate la iveală cât de departe poți merge pentru a avea grijă de cei dragi…

Orizont
Un film polițist autentic, demn de lista noastră cu filme românești Netflix, cu Emilian Oprea, Rodica Lazăr, András Hatházi, în care o familie abia mutată la o pensiune din adâncul munților se trezește, pe neașteptate, exact în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit: în mijlocul unui război dintre poliția locală și gangsterii violenți, lipsiți de scrupule.

Legături bolnăvicioase
Un film extrem de bun, după părerea mea, cu Ioana Barbu, Maria Popistașu, Tudor Chirilă, ce abordează tematica LGBTQ+, după romanul omonim scris de către Cecilia Ștefănescu. Urmărește modul în care simpla prietenie dintre doi studenți evoluează într-o iubire delicată, sinceră, însă relația lor este amenințată de gelozia nefirească, de acel simț exacerbat al proprietății.

Câini
Un film românesc dur, întunecat, sobru și violent, cu Dragoș Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, care urmărește povestea unui tânăr orășean care vine în sat pentru a-și vinde terenul moștenit. Însă când demarează acest proiect, în viața lui încep să apară evenimente ciudate, inexplicabile, însoțite de amenințări violente la propria-i viață. Chiar mi-a plăcut mult cât de tensionat a fost totul și cum au evoluat lucrurile, fără a fi lipsite de credibilitate.

Nunta mută
Un film satiric, cu un scenariu extrem de inteligent, care-i are în distribuție pe Meda Andreea Victor, Alexandru Potocean, Valentin Teodosiu, în care anunțul morții lui Iosif Stalin impune unui tânăr cuplu din România să țină doliu exact în ziua nunții. Dacă la început lucrurile se-așază de la sine, în curând iau o întorsătură de-a dreptul neașteptată. Cred că acest film a avut de toate – de la scene profunde, emoționante, până la scene care să stârnească râsul oricui. Un film cu o poveste demnă de lista noastră cu filme românești Netflix.

Live
Un film românesc foarte bun, cu tentă thriller, dramatică, ce satirizează societatea din ziua de astăzi, cu Crina Tofan, Tudor Chirilă, Rodica Lazăr în distribuție, ce urmărește povestea unei realizatoare TV ambițioase a cărei nu doar carieră, ci și viață, este pusă în pericol în momentul în care emisiunea pe care o produce amenință să scoată la iveală corupția din spatele unor personaje politice influente.

Acestea sunt douăzeci de filme românești Netflix pe care vi le recomandăm cu drag. Într-adevăr, sunt mult mai multe disponibile pe populara platformă de streaming video – sincer, pe mine mă bucură foarte mult acest lucru, întrucât, după cum am spus, actorii noștri naționali chiar merită mai mult credit, respectiv mai multă susținere. Dacă aveți și alte recomandări de filme românești Netflix, le așteptăm cu drag în secțiunea de comentarii. Până atunci, vizionare plăcută!