Free cookie consent management tool by TermsFeed

Microsoft a făcut mai multe anunțuri în cadrul unui eveniment ce a avut loc zilele trecute iar pe lângă dispozitivele așteptate de entuziaști ca noile Lumie 950 și Lumia 950XL sau Surface Pro 4, compania a făcut și un anunț neașteptat: aceasta a lansat și primul său laptop denumit Surface Book. Noul laptop a fost dezvoltat ca un competitor direct pentru MacBook Pro de la Apple iar Microsoft a avut multă grijă să sublinieze acest lucru în prezentarea sa.

Primul dispozitiv din gama Surface a fost lansat în 2013 iar după doar doi ani, Microsoft a evoluat într-un mod în care mulți nu s-ar fi așteptat. Pe lângă noile dispozitive cu care și-a mărit portofoliul de produse, Microsoft a avut un mare succes și cu lansarea noului Windows 10 de unde a atras destul de mulți clienți (programul Windows Insider a reprezentat un real succes pentru companie ridicând astfel nivelul de dorință în utilizarea noului sistem de operare). Putem spune că Surface Pro 4 este un competitor real pentru tabletele din gama iPad actualizate nu de mult timp de Apple iar acum Surface Book ajunge pe scena unde concurează în mod direct cu produsele MacBook Pro tot de la Apple. Se pare că directorul extecutiv Satya Nadella face o treabă foarte bună în cadrul companiei.

Lansări dispozitive din gama Surface
Lansări dispozitive din gama Surface

Specificații

Ca și o prezentare generală a noului laptop, Surface Book are un ecran cu diagonala de 13, 5inci ce oferă o densitate a pixelilor de 267ppi și reprezintă o extensie mai avansată a dispozitivului 2 în 1 Surface Pro 4 împrumutând de la acesta și puțin din denumite. Placa video este una GeForce cu o memorie RAM GDDR5 (nu se cnoaște exact modelul folosit de companie dar zvonurile sugerează o placă video nVidia din generația Maxwell cu 1 GB GDDR5) iar modele procesoarelor alese de Microsoft includ procesoarele Intel Core i5 6300U cu grafică integrată HD520 sau modelul i7 6600U cu grafică integrată HD520 (ambele modele sunt dual-core cu un consum foarte mic de energie).

Alte detalii cunoscute despre specificații mai includ 8GB sau 16GB capacitate a memoriei RAM, ecranul poate afișa o rezoluție de 3000×200 pixeli dar și o cameră foto principală cu un senzor de 8MP cu autofocus și înregistrare video la rezoluție FullHD și o cameră foto secundară cu un senzor de 5MP. Surface Book dispune conectivitate WiFi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0, două porturi USB 3.0, cititor de carduri SD, mufă pentru căști dar și un Mini DisplayPort. Pe lângă toate acestea mai regăsim microfoane duale, două difuzoare stereo dar și senzor pentru lumina ambientală, accelerometru, giroscop sau megnatometru totul într-o carcasă din magneziu cu o greutate totală de 728 de grame.

Portabilitate

Laptopul se poate transforma cu ușurință într-o tabletă oferind astfel un mare plus de portabilitate (tastatura este atât reversibilă cât și detașabilă) iar balamalele folosite ne duc cu gândul la cureaua unui ceas și include chiar și Surface Pen (la fel ca și Surface Pro 4 – este prima dată când Microsoft a inclus acest accesoriu în ultraportabilul Surface Pro). Bateria laptopului poate oferi până la 12 ore de playback video iar grosimea dispozitivului este de 7,7mm.

Disponibilitate și preț

După părerea noastră, Surface Book reprezintă o alegere excepțională pentru utilizatorii ce preferă sistemul de operare Windows 10. Prețul noului laptop Surface Book de la Microsoft începe de la 1500 de dolari și este variabil în funcție de specificațiile dorite. Precomenzile au început deja iar produsul se va livra începând cu 26 Octombrie.

@via: [ArenaIT] [Microsoft] [Wikipedia]

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.