Free cookie consent management tool by TermsFeed

Știm cu toții cât de important este să știi (măcar) o limbă străină, de aceea am pregătit pentru tine un top aplicații pentru limbi străine, compatibile Android și iOS care să te ajute să-ți atingi mult mai rapid obiectivul. Partea bună la aceste aplicații o reprezintă nu doar faptul că reprezintă o metodă fiabilă prin care poți învăța, cu ușurință, cel puțin principiile de bază ale unei anumite limbi, expresiile cel mai des folosite, ci și că modul în care are loc procesul de învățare este interactiv, fără a te plictisi. De asemenea, dacă nu cauți neapărat aplicații pentru limbi străine, există și multe alte platforme online și cursuri individuale la care poți apela cu încredere.

Iată top 10 aplicații pentru a învăța o limbă străină, compatibile Android și iOS.

Duolingo

Este imposibil să nu fi auzit de Duolingo, deseori, ca fiind cea mai bună aplicație pentru a învăța o limbă străină. Dezvoltatorul, Luis von Ahn, a reușit foarte bine să combine, în mod echilibrat, procesul învățării cu cel al jocului, captivând utilizatorii de pretutindeni – Duolingo are peste 100 de milioane de utilizatori la nivel global. Multe dintre cursurile disponibile în aplicație sunt create chiar de vorbitori nativi ai respectivei limbi, iar Duolingo, pe lângă limbile de bază, are chiar și anumite dialecte incluse. Aplicația presupune un „program lingvistic complet”, însă te va ajuta să-ți îmbunătățești vocabularul și-ți va prezenta fundamentele unei noi limbi într-un mod foarte distractiv, ușor de asimilat.

Aplicația Duolingo pentru învățare de limbi străine
Aplicația Duolingo, dezvoltată de Luis von Ahn

Babbel

Babbel, o altă aplicație limbi străine, reușește să păstreze, într-o mare măsură, stilul academic al unui curs care ar putea, foarte ușor, intra în programa școlară. Aplicația are un aspect minimalist, intuitiv, ceea ce face ca ideea învățării unei noi limbi să nu fie copleșitoare. În schimb, nici nu face ca procesul învățării să fie plictisitor. Fiecare lecție disponibilă te învață cuvinte noi, topicul unei propoziții, fraze, îți pune la dispoziție imagini și îți spune dacă o anumită expresie este formală sau nu. De asemenea, dacă ți se cere să scrii o anumită frază, ai la dispoziție literele pe care trebuie să le folosești. Pe lângă asta, ai ocazia de a vedea cum se folosesc cuvintele noi învățate în conversații obișnuite, să le asculți, să înveți cadența, ritmul vorbirii, iar lecțiile sunt ușor de integrat în rutina zilnică. Îți poți cuantifica și progresele înregistrate, pentru a avea întotdeauna un stimul care să-ți spună să continui!

Aplicația Babbel pentru învățare de limbi străine
Aplicația Babbel, dezvoltată de Babbel Inc, Germania

Busuu

Aplicația aceasta îți pune la dispoziție nu doar cuvinte individuale, ci și dialoguri simple, utile, sau situații în care te-ai putea regăsi în cazul în care vizitezi o țară străină. De altfel, există și câte un curs mai mic, numit ”travel course”, care te-nvață noțiuni rapide înainte de a face o călătorie în străinătate. Lecțiile sunt foarte practice, în general, și includ și versiunea audio, pentru a auzi cum se pronunță, nativ, cuvintele și expresiile (multe dintre ele sunt realizate chiar de vorbitori nativi ai limbii pe care o alegi). Versiunea desktop a aplicației îți permite chiar să discuți, în timp real, cu vorbitori nativi, cu care realizezi conexiuni prin intermediul aplicației. Există și o ierarhie a utilizatorilor, în funcție de activitatea lor – ceea ce nu poate reprezenta decât un stimul în plus pentru a fi determinat, în continuare, să accesezi lecțiile.

Aplicația Busuu pentru învățare de limbi străine
Aplicația Busuu

Mondly

Mondly este o altă aplicație pentru limbi străine care pretinde că este „mai rapidă și mai naturală” decât alte aplicații, în special pentru cei care vor să învețe mai ușor engleza. Există și o versiune pentru copii, de altfel. Este o aplicație colorată, care are foarte multe funcții incluse și o sumedenie de limbi – maghiară, greacă, chineză. Îți arată chiar și cum se conjugă verbele în funcție de persoană, timp, conține imagini și traduceri și asistență audio pentru a putea reuși să înțelegi mult mai bine ritmul de vorbire, accentul, topica unei fraze. Multe persoane apreciază la această aplicație faptul că, în general, cuvintele și frazele sunt rostite într-un mod melodios, ceea ce face ca acestea să fie mult mai ușor de reținut. De asemenea, este foarte ușor să înțelegi și „să prinzi” accentul unei anumite limbi (evident, în funcție de dificultatea acesteia).

Aplicația Mondly pentru învățare de limbi străine
Aplicația Mondly, dezvoltată de ATi Studios

TripLingo

Scopul acestei aplicații este acela de a-ți pune bazele învățării unei noi limbi și de a te ajuta să te faci înțeles, astfel încât să nu te simți pierdut într-un mediu străin. De asemenea, creatorii aplicației au încercat să livreze utilizatorilor diferite scenarii posibile în care s-ar putea regăsi și în care, de obicei, se folosesc expresii curente, cuvinte uzuale, mai degrabă decât formule academice, formale. O funcție numită ”slider slang” afișează diferite nivelele prin intermediul cărora o expresie, frază, este considerată ca fiind „formală” sau „informală”, astfel încât să o poți adapta unui context specific. Lecțiile sunt împărțite în secțiuni practice, cum ar fi „expresii folosite în situații de urgență”, „expresii folosite în situații de afaceri”, „expresii folosite când vrei să comanzi ceva” și altele de acest gen. Chiar este o aplicație foarte complexă, care va face ca procesul învățării să fie mult mai ușor.

TripLingo pentru învățare de limbi străine
Aplicația TripLingo

HelloTalk

O altă mențiune în top aplicații pentru limbi străine este HelloTalk, deoarece nouă ni s-a părut chiar inovatoare. Obiectivul acesteia este acela de a facilita, în timp real, exersarea limbii pe care încerci s-o înveți (de altfel, este o aplicație pe care ar trebui s-o folosești dacă deții măcar câteva cunoștințe de bază ale limbii nou învățate) – te pune în legătură cu vorbitori nativi, eliminând astfel eventualul stres pe care l-ai putea avea din cauza unei conversații reale. Poți vorbi pe chat cu aceștia, prin mesaje vocale și tip text. Utilizatorii își pot corecta reciproc mesajele folosind un instrument de corectură încorporat, ceea ce pot transforma experiența vorbitului într-o mică sesiune de meditație. Aplicația are și un sistem de traducere integrat care poate fi folosit în orice moment.

HelloTalk pentru învățare de limbi străine
Aplicația HelloTalk

LinguaLift

Această aplicație este una de top, în ideea că se adresează în special persoanelor care vor să învețe foarte, foarte bine o anumită limbă, deci au nevoie de un program lingvistic complet, sub îndrumarea unui profesor specializat. Tutorii sunt disponibili 24 din 24, pentru a răspunde la orice întrebare. Te pot ajuta cu problemele de gramatică pe care le întâmpini, îți pot recomanda resurse suplimentare și, dacă vrei, îți pot da chiar și teme pe care să le faci pentru a asimila și mai bine ceea ce ai învățat. Cu alte cuvinte, ai acces la oameni reali care sunt dispuși să te ajute și investesc timp pentru a te învăța o limbă nouă. Aplicația cuprinde, de asemenea, și instrumente utile pentru începătorii sau intermediarii: explicații gramaticale clare, vocabular, fraze și expresii folosite des, în anumite situații, și chiar conjuncturi specifice în care te-ai putea afla (să zicem că te afli într-o anumită țară și vrei să ajungi la gară, iar te îndrumă, spunându-ți „la dreapta”, „la stânga”, „înainte” și altele de acest gen).

LinguaLift pentru învățare de limbi străine
Aplicația LinguaLift – Complete Language Learning Program

Memrise

În top aplicații pentru limbi străine, Memrise ar fi trebuit, probabil, menționată prima. De ce? Pentru că te-ajută să-ți practici cunoștințele de limbă într-un mod foarte distractiv. De asemenea, are integrate sute, poate chiar mii de cursuri și poți inventa chiar tu cursuri, bazându-te pe lacunele pe care le ai când vine vorba de o anumită limbă (să zicem că, dacă nu te pricepi în a recunoaște formele de trecut ale unor verbe, poți să-ți faci un curs doar despre acestea, și atât). Multe cursuri sunt, de fapt, bazate pe manuale populare, folosite în programa școlară. Este foarte distractiv faptul că, în aplicație, jocul este combinat cu învățatul, plus că există și imagini care te-ajută să asimilezi mult mai bine un cuvânt. Eu, unul, consider că Memrise este o aplicație pentru limbi străine care chiar te ajută – bineînțeles, dacă investești timpul necesar în ea. Transformă procesul învățării unei limbi în ceva distractiv și foarte ușor!

Memrise pentru învățare de limbi străine
Aplicația Memrise, Easy Language Learning

Mango

Mango este o aplicație foarte, foarte complexă, iar cursurile sale sunt împărțite pe categorii specifice – pentru cei care activează în domeniul medical, studenți, profesori, pentru cei care activează în domeniul ingineriei sau chiar programatori. Are disponibile până la 70 de limbi, iar software-ul acesteia se adaptează cu progresele tale, pe măsură ce înveți, astfel încât îți creează un ritm propriu pe care să-l poți respecta întocmai. Poți, de asemenea, să întrerupi o lecție și să te întorci la ea oricând în altă zi, aceasta fiind o funcție utilă care nu se regăsește, în general, și la alte aplicații. Progresul înregistrat este întotdeauna vizibil, precum și cursurile și lecțiile pe care le-ai finalizat.

Mango pentru învățare de limbi străine
Aplicația Mango, dezvoltată de Mango Languages

Rosetta Stone

Rosetta Stone este o aplicație foarte bună, care pleacă de la premisa că o limbă trebuie învățată „așa cum o face un mic copil”. Totuși, e clar că există modalități mai eficiente și mai rapide de a învăța, ca adult, o anumită limbă. Aplicația face o treabă foarte bună atunci când vine vorba de a învăța cuvinte individuale, deci vocabular. În schimb, nu-ți oferă un context clar în care acestea ar fi folosite, ci le poți doar intuitiv. Totuși, ca aplicație pentru limbi străine de început, este alegerea potrivită. După ce-ți pui la punct vocabularul, după ce, cum s-ar zice, simți pulsul limbii, poți trece la o aplicație mult mai profi, care-ți oferă situații specifice în care cuvintele, expresiile și frazele învățate se folosesc.

Rosetta Stone pentru învățare de limbi străine
Aplicația Rosetta Stone, Learn, Practice & Speak Languages

Acesta ar fi top 10 aplicații pentru limbi străine pe care ți le recomandăm să le încerci dacă vrei să înveți o nouă limbă. Multe sunt foarte utile, unele mai bune decât altele, dar, în cele din urmă, toate au același obiectiv: de a te ajuta să înveți o nouă limbă mult mai rapid, eficient și fără a te plictisi. Dacă ai și alte recomandări de aplicații pentru limbi străine, suntem curioși care este cea pe care tu o găsești ca fiind cea mai potrivită în procesul de învățare.

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.