Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă ești în căutare de filme și seriale cu Jenna Ortega, atunci ai ajuns unde trebuie! În acest articol vom surprinde 15 recomandări pe care ar trebui să le iei în considerare, deoarece îți vor demonstra faptul că Jenna Ortega merită cu adevărat toată popularitatea de care se bucură în momentele de față. Lansat fix acum o lună, serialul Wednesday a propulsat-o pe tânăra actriță, aducându-i peste 10 milioane de urmăritori pe Instagram în doar câteva zile. Pe scurt, a devenit o nouă stea a Hollywood-ului, chiar dacă, de-a lungul anilor trecuți, ea a mai oferit și alte roluri și interpretări – poate nu la fel de bune, dar cu siguranță demne de menționat. Deși are o vârstă destul de fragedă (20 de ani), cariera ei cunoaște, în momentul de față, un apogeu: s-ar putea să fie, de fapt, una dintre cele mai solicitate actrițe, în momentul de față, de la Hollywood. Mai mult decât atât, numele ei apare efectiv peste tot, așa că este imposibil să nu fi auzit de ea. În multe privințe, Jenna Ortega este „noua regină a ecranelor”, având o mulțime de roluri extrem de bine cotate pe IMDb. Între timp, până când va apărea Wednesday sezonul 2, descoperă alte filme și seriale cu Jenna Ortega care chiar credem că ți-ar plăcea!

Jane the Virgin (2014-2019)

Poate îți amintești de serialul Jane the Virgin, care însumează aproximativ 100 de episoade. De fapt, ai putea crede foarte ușor că cineva care a părut în mai puțin de o treime dintre acestea nu are un rol prea important. Dimpotrivă! În această telenovelă extrem de iubită, Jenna Ortega joacă un rol esențial pentru dinamica poveștii. Ea apare drept versiunea tânără a lui Jane, cea în jurul căreia se concentrează povestea serialului. Jucându-și rolul cum știe mai bine, Ortega chiar reușește să fie foarte credibilă în secvențele de flashback ale lui Jane. De altfel, serialul a câștigat și o mulțime de premii în timpul difuzării sale, propulsând-o pe actrița Gina Rodriguez în carieră. Însă, și rolul lui Ortega a fost deosebit de bun și convingător!

Poster Jane the Virgin
Jane the Virgin. Foto: Collider

You (2018 – în curs de derulare)

Cel mai probabil, foarte mulți dintre noi o știm pe Jenna Ortega în principal datorită rolului ei din fenomenalul You. Început inițial pe Lifetime, dar străduindu-se să-și câștige notorietatea (fără succes, însă), serialul a fost mutat pe Netflix, devenind foarte rapid unul dintre cele mai populare seriale de pe platformă – prin urmare, a mai primit undă verde și pentru alte sezoane, iar în momentul de față ne apropiem cu pași rapizi de sezonul 4 (prima parte va fi lansată pe 9 februarie 2023). În You, Jenna Ortega a jucat rolul lui Ellie Alves, vecina „psihopatului” plin de amor, Joe. Aceștia formează o legătură interesantă împreună cu sora lui Ellie, Deliah. Fără îndoială, sezonul 2 se bucură de cel mai mult credit din partea fanilor și a contribuit enorm la lansarea statutului de vedetă a lui Ortega.

https://youtu.be/3COY_HrMngc
You. Trailer sezonul 4, partea 1

The Fallout (2021)

Dacă ești în căutare de filme cu Jenna Ortega, atunci pe acesta trebuie să-l vizionezi pentru a realiza, încă o dată, cât de talentată este de fapt această tânără actriță. Având inițial premiera la South by Southwest, în 2021, înainte de a debuta la HBO Max la începutul anului 2022, filmul a obținut recenzii foarte bune – atât pentru interpretările actorilor, cât și pentru debutul fabulos al lui Megan Park, scenaristă și regizoare. Filmul The Fallout se concentrează pe povestea a două adolescente care formează o legătură neașteptată, dar tragică, după ce sunt nevoite să se ascundă împreună în aceeași baie, în timpul unui schimb de focuri în clădirea școlii. Jenna Ortega și Maddie Zigler sunt în rolurile principale, amândouă oferind interpretări emoționante și extrem de convingătoare, într-un film fantastic, profund și deosebit de trist.

Actrița Jenna Ortega
Sursa foto: Refinery29

X (2022)

De la studioul de producție A24 (după părerea noastră, unul dintre cele mai bune și autentice), regizat de Ti West, acesta este un film de groază cu Jenna Ortega deosebit de ingenios, care își propune să aducă „un fel de omagiu” măcelarilor și criminalilor din trecut, mai exact The Texas Chain Saw Massacre. Intriga se concentrează în jurul unui grup care închiriază o casă într-un sătuc din Texas, propunându-și să dispună de cadrul perfect pentru a trage cadrele unui film pentru adulți. În scurt timp, sunt atacați de proprietarul căsuței închiriate. Aici, Ortega pur și simplu strălucește în rolul lui Lorraine Day – fata timidă care nu vrea să se afle acolo, dar în același timp dorește să-și ajute prietenul să regizeze filmul, pentru ca mai apoi să aleagă chiar să joace în el. O interpretare convingătoare, extrem de înfricoșătoare a unei fete care, într-un mediu neadecvat, ajunge să danseze după cum îi cântă ceilalți.

Trailer X, cu Jenna Ortega, Kid Cudi, Brittany Snow

Insidious: Chapter 2 (2013)

Pregătiți pentru filmele de groază? Da, și noi! Probabil știi deja că seria de filme Insidious este una dintre cele mai populare și bine cotate din toate timpurile, nu? Toate părțile s-au bucurat de critici pozitive, devenind un fel de etaloane ale genului horror – iar acesta a fost și cazul celei de-a doua continuări, Insidious: Chapter 2, care au reunit majoritatea membrilor primului film, inclusiv pe Rose Byrne (Renay Lambert) și Patrick Wilson (Josh Lambert). Evident, unul dintre principalii factori determinanți ai calității acestor filme este faptul că la cârma sa nu se află nimeni altul decât maestrul genului, James Wan. În acest film, Ortega – care încă era foarte tânără (11 ani) – a jucat rolul unei fetițe pe nume Annie. Chiar dacă nu a avut un rol mult prea însemnat în dinamica acțiunii, suntem siguri că tot i-a prins bine la CV asocierea cu Wan.

Trailer Insidious: Chapter 2

Scream (2022)

Pe lista de filme și seriale cu Jenna Ortega mai poți adăuga și una dintre cele mai recente apariții – Scream 5 –, continuarea francizei care se bucură de popularitate imensă în rândul fanilor. Filmul de anul acesta s-a bucurat de recenzii pozitive din partea fanilor, fiind primit cu extrem de multe laude și mult entuziasm. Scream reunește trio-ul principal al filmului original, în timp ce un imitator al celebrului ucigaș cu mască de fantomă (Ghostface) își propune să-i ucidă pe cei care au legături familiale directe cu cele din părțile anterioare ale francizei. În acest film, Ortega joacă rolul lui Tara Carpenter – care, deși apare încă din prima scenă a filmului, reușește să supraviețuiască atacului lui Ghostface, jucând mai departe un rol extrem de important în dinamica filmului. Din câte știm, Jenna Ortega se va reîntoarce în viitoarea următoarea parte a francizei – Scream 6 (10 martie 2023).

Jenna Ortega privește îngrijorată pe geam
Sursa foto: Collider

Yes Day (2021)

În palmaresul actoricesc al lui Jenna Ortega se regăsesc și filmele de comedie. Este cazul titlului de față, Yes Day, marca Netflix. De fapt, face parte din categoria de filme inspirate din cărți, întrucât se bazează pe cartea pentru copii cu același titlu. Povestea se concentrează în jurul unei familii, pe parcursul unei zile, în care părinții vor spune „da” la aproape tot ce își doresc copiii lor – evident, asta duce la lucruri trăznite și la aventuri și situații neașteptate. Chiar dacă multe persoane l-au considerat a fi „un film de duzină”, care n-are ce îi trebuie unei comedii pentru a ieși în evidență, majoritatea criticilor și-au găsit totuși bunăvoința de a lăuda și sublinia cât de bine și-a jucat rolul Jenna Ortega, care a întruchipat-o pe Katie Torres, fiica familiei.

Poster Yes Day
Yes Day. Sursa Foto: Netflix

American Carnage (2022)

După ce un guvernator emite un ordin executiv care prevede arestarea copiilor de imigranți, și care nu au acte, acestora li se oferă posibilitatea de a le fi retrase acuzațiile dacă aleg să se ofere voluntari pentru a îngriji persoane în vârstă. Alături de Jorge Lendeborg și Eric Dane, Jenna se alătură distribuției într-un film cu adolescenți care chiar se dovedește a fi extraordinar de bun. Deși la început pare a fi o comedie efervescentă, totul se schimbă la o sută optzeci de grade în momentul în care, ajunși la azilul de bătrâni își dau seama care este de fapt adevărata natură a acelui loc. Dinamic, cu o distribuție complexă și roluri exemplare, convingătoare, American Carnage este unul dintre acele filme cu Jenna Ortega pe care, deși poate ai vrea, nu prea ai cum să le uiți curând.

Trailer oficial American Carnage

Studio 666 (2022)

Legendara trupă rock Foo Fighters se mută într-un conac din Encino – un loc încărcat până la saturație de istoria macabră a zilelor rock and roll-ului – pentru a înregistra albumul cu numărul 10, unul pe care îl așteaptă cu sufletul la gură toți fanii. Odată ajuns în casă, Dave Grohl (care chiar joacă rolul lui Dave Grohl) se regăsește într-un scenariu neașteptat: nevoit să se lupte cu forțe supranaturale care amenință nu doar posibilitatea de a definitiva albumul la timp, ci și viața membrilor trupei. Studio 666 se vrea a fi o comedie de groază, și chiar reușește să fie (deși are și scene ceva mai serioase), mai ales distribuției excelente și efervescente, implicit rolurilor convingătoare și delicioase pe care le fac actorii. În acest film, Jenna Ortega joacă rolul lui Syke Willow, o membră a trupei.

Foo Fighters în Studio 666
Foto: Filmhounds Magazine

The Babysitter: Killer Queen (2020)

Continuare a filmului The Babysitter (2017), care urmărește povestea unui băiat care află, total pe nepregătite, că bona sa face parte dintr-un cult satanic. Continuarea îl urmărește pe același băiat (Cole) în timp ce încearcă să-și găsească un echilibru fiind nevoit să-și împartă viața de liceu cu efectele persistente și violente ale relației sale cu membrii cultului. Înainte de a ieși în evidență la superlativ, Jenna Ortega și-a impresionat fanii în special cu rolul din The Babysitter: Killer Queen. Regizat de McG (Joseph McGinty Nichol), filmul îi aduce lui Cole un nou ajutor – pe Phoebe Atwell (Jenna Ortega), noua elevă de la școală. Chiar dacă filmul nu s-a bucurat de o popularitate extraordinară, și nici de recenzii prea bune (dată fiind natura sa cu potențial deloc convingător), se poate observa că lui Ortega chiar i-a plăcut personajul interpretat.

Trailer oficial Netflix The Babysitter: Killer Queen

Rake (2014)

Deși mai vechi, serialul Rake, care a avut premiera pe Fox, s-a bucurat de o popularitate foarte mare la momentul respectiv. Condus de Greg Kinnear, în rolul protagonistului Keegan Deane, serialul urmărește povestea unui avocat certificat în drept penal, însă care are un comportament autodistructiv, care sfârșește, evident, prin a avea probleme cu toți cei din jurul său – inclusiv cu fosta sa soție (bineînțeles că este divorțat), agentul de pariuri, dar nu numai. Serialul a fost, de fapt, o readaptare a unui alt popular serial australian de 40 de episoade. Rake s-a putut bucura doar de 13 episoade înainte de a fi anulat – motivele sunt necunoscute. În acest serial, Jenna Ortega a jucat rolul lui Zoe Leon, fiica lui Ben (cel mai bun prieten al lui Keegan).

Songbird (2020)

4 ani de izolare. 2024. „Covid-23” a suferit o mutație și are o rată de mortalitate de peste 56%. În aceste condiții, doar puțini oameni – cei „imuni” – pot ieși din casele lor. Nico (K.J. Apa) este unul dintre ei. Fiind curier, el livrează pachete, și toate străzile din Los Angeles îi aparțin. Implicit, atrage furia și ura oamenilor, cărora le este ciudă pe rezistența sa la boală. Nico are și o prietenă drăguță, dar pot vorbi doar cu ajutorul telefonului. Departamentul de salubritate din oraș adună cu forța persoanele infectate și pe cei care nu sunt imuni, din casele lor, pentru a-i duce cât mai rapid în zonele de carantină – considerate „zone de moarte rapidă”. Filmul acesta are o distribuție de excepție – Sofia Carson, Demi Moore, Craig Robinson și mulți alții. După cum era de așteptat, nu putem să o uităm pe Jenna Ortega, care ar fi trebuit să joace rolul lui Izzy, însă scenele cu ea au fost eliminate. Totuși, filmările au fost făcute – poate va fi relansat!

Trailer oficial Songbird

After Words (2015)

Jane (Marcia Gay Harden), o bibliotecară care și-a pierdut locul de muncă și are tendințe dintre cele mai periculoase pentru propria-i persoană, decide să facă o ultimă excursie în Costa Rica, înainte de a înghiți un flacon plin cu pastile. Acolo, îl întâlnește pe Juan (Óscar Jaenada), care o duce prin toate locurile frumoase și devine intrigat de intelectualismul rece, dar evident, de care Jane dă dovadă. Se străduiește să-i atragă atenția, încurajând-o să îmbrățișeze motto-ul costarican ”Pura Vida” („viață pură”). Încetul cu încetul, între ei doi se leagă o relație extrem de călduroasă – ea îl inspiră să citească prima carte, el o încurajează să se distreze, să-și dea frâu liber spiritului și, după prea mulți ani, în sfârșit să se descătușeze de ghearele trecutului. Un film de comedie romantică destul de neobișnuit. În acesta, Jenna Ortega joacă rolul Annei, fiica lui Juan.

Marcia Gay Harden, Jenna Ortega
Foto: The Hollywood Reporter

Wyrm (2019)

În regia lui Christopher Winterbauer, după un scenariu scris tot de către acesta, avându-i în distribuție pe Cece Abbey, Natalia Abbeleyra, Ryan Allesi, printre alții, dar și pe Jenna Ortega, acest film are o acțiune destul de interesantă și, de fapt, o intrigă autentică. Plasat în anii ’90, un tânăr adolescent trebuie să îndeplinească o cerință la școală în care elevii poartă coliere electronice ce se detașează doar în momentul în care au primul sărut. N-am putea spune mai multe, decât faptul că premisa interesantă lasă locul unor întâmplări, să zicem așa, la fel de interesante și neașteptate. În acest film, Jenna Ortega joacă rolul lui Suzie. Este unul dintre acele filme cu adolescenți pe care le vezi pentru a te relaxa, atunci când ai nevoie să mai iei o pauză de la haosul și agitația cotidiană!

Trailer Oficial Wyrm

Wednesday (2022)

Nu este un serial care să mai aibă nevoie de prezentări, nu-i așa? Wednesday pur și simplu este altceva, fiind unul dintre cele mai vizionate seriale în limba engleză din toate timpurile. Aici, Ortega face un rol absolut genial în rolul tinerei Wednesday Addams, alături de Christina Ricci, Catherine Zeta-Jones, Fred Armisen și Luis Guzmán (din filmul original al anilor ’90). După ce a reușit „să fure spectacolul” drept personaj secundar în mai multe filme și seriale, Ortega a primit, în sfârșit, un rol principal important – Wednesday. Și nu numai că l-a primit, dar l-a dat gata, fructificându-l și dezvoltându-l la maximum. Interpretând personajul principal într-o așa manieră, Jenna Ortega și-a asigurat mulți, mulți ani din carieră, primind, în general, doar critici și recenzii pozitive pentru fenomenala sa prestație. Unul, dacă nu chiar cel mai bun, dintre acele seriale cu Jenna Ortega pe care nu ai cum să nu le adori!

Wednesday Addams, Teaser Oficial

Acestea sunt 15 filme și seriale cu Jenna Ortega pe care ți le recomandăm cu mare încredere, deoarece știm că o să-ți placă. De fapt, este foarte interesant să urmărești dinamica evolutivă a acestei actrițe – atât de tânără, și totuși atât de populară și atât de promițătoare când vine vorba de a aborda și juca roluri din ce în ce mai importante. Mai mult ca sigur, în viitor vom auzi și mai multe despre ea, pentru că în momentul de față se află în plină ascensiune, bucurându-se de o popularitate justificată și binemeritată. De asemenea, în curs de apariție mai sunt și alte filme și seriale cu Jenna Ortega, și suntem siguri că, de acum înainte, va primi tot mai multe solicitări din partea studiourilor!

Share.
Avatar of Cioată Andrei

Pasionat de știință, literatură, tehnologie și scris, cinefil, în ultimii ani am publicat trei cărți de ficțiune, proză și poezie, și dețin un blog pe care postez recenzii de cărți. Îmi place să mă documentez în mod constant din toate domeniile, mergând pe ideea că într-o lume minimalistă, generaliștii întotdeauna vor triumfa. Internetul reprezintă o sursă infinită de informații – de aceea, a redacta articole nu reprezintă doar o activitate pe care o fac cu plăcere și seriozitate, ci și una datorită căreia reușesc, în mod constant, să-mi îmbunătățesc perspectiva asupra a ceea ce ne înconjoară și definește dinamica lumii în care trăim.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.