Free cookie consent management tool by TermsFeed

După ce PlayStation 5 a fost lansat în noiembrie 2020, zvonurile cum că Sony se pregătește să aducă pe piață versiunea PlayStation 5 Pro devin din ce în ce mai serioase.

Fanii sunt foarte entuziasmați cu privire la o posibilă lansare a PlayStation 5 Pro, mai ales că în curând este posibil să aibă o consolă îmbunătățită, pregătită pentru lansarea Grand Theft Auto VI din 2025. Acesta este unul dintre cele mai așteptate jocuri care urmează să se lanseze, iar specialiștii sunt de părere că versiunea îmbunătățită a PS5 ar fi creată special pentru acest eveniment.

Chiar dacă Sony nu a declarat nimic cu privire la prototipurile pe care le are în desfășurare pentru viitor, Sony a redus prognoza vânzărilor pentru PS5 de la 25 la 21 de milioane de unități. Datorită acestui aspect, lansarea PlayStation 5 Pro ar putea fi mai aproape decât ne-am fi așteptat.

Când se lansează PlayStation 5 Pro?

Analizând statisticile din trecut, este foarte probabil ca Sony să lanseze PlayStation 5 Pro în toamna anului 2024. Un exemplu concret în acest sens este că versiunea Pro a PlayStation 4 a fost lansată la o distanță de 3 ani de la apariția inițială a consolei.

Producătorii caută de obicei să lanseze prototipuri îmbunătățite pentru a crește vânzările, iar acest lucru merge mână în mână cu apariția unor jocuri mult așteptate. În acest fel, utilizatorii pot lua în considerare achiziționarea unei console noi, iar companiile se asigură că au un echipament pregătit, perfect pentru viitorul industriei de jocuri.

Care va fi prețul pentru PlayStation 5 Pro?

Multe detalii despre PlayStation 5 Pro, precum și prețul acestuia, sunt doar speculative acum, din moment ce consola nici măcar nu a fost anunțată oficial. Cu toate acestea, așa cum am menționat și în cazul datei de lansare, putem analiza statisticile din anii anteriori, deoarece acum nu ar fi prima dată când Sony lansează o variantă Pro a consolei sale la mai mulți ani de când aceasta a apărut inițial.

Astfel, potrivit informațiilor, ne putem aștepta ca PlayStation 5 Pro să fie disponibil la o valoare de aproximativ 2.700 de LEI atunci când o să apară.

Chiar și așa, utilizatorii trebuie să ia în considerare faptul că Sony se confruntă cu o problemă majoră, și anume că rezultatele financiare nu sunt printre cele mia favorabile. Prin urmare, acest lucru înseamnă că este foarte probabil ca Sony să nu reducă prețul pentru PS5 chiar și după lansarea PlayStation 5 Pro.

PlayStation 5 Slim vs PlayStation 5 Pro

După lansarea PlayStation 5 Slim în noiembrie 2023, fanii consolelor nu au pierdut timp și au început să schimbe zvonuri despre o posibilă versiune PlayStation 5 Pro care ar urma să fie lansată în acest an. După cum sugerează și numele, PS5 Slim a fost o consolă mai mică, mai ușoară, dar totuși puternică, oferind un spațiu de stocare mai mare și o unitate de disc detașabilă. Chiar și așa, diferențele dintre PlayStation 5 și PlayStation 5 Slim nu sunt foarte mari. Tocmai de aceea, PS5 Slim nu se compară cu puterea potențială a presupusului PS5 Pro.

Când se lansează PlayStation 5 Pro

Care sunt specificațiile PlayStation 5 Pro?

Surse din industrie speculează că PlayStation 5 Pro va include procesoare Zen 2 cu opt nuclee (cu o frecvență de 4 GHz), GPU RDNA 3 la 2,8 GHz și 16 GB de memorie, GDDR6 cu o viteză de 18.000 MT/s și o lățime de bandă de 587 GB/s.

Dacă acestea vor fi într-adevăr caracteristicile pe care le va avea PlayStation 5 Pro, Sony va aduce o îmbunătățire semnificativă față de Slim, care are un procesor AMD Zen 2 personalizat cu opt nuclee la 3,5 GHz și AMD RDNA 2 la 2,23 GHz.

De asemenea, calitatea imaginii reprezintă un aspect major pentru PlayStation 5 Pro, așteptându-ne la FPS-uri îmbunătățite, constante la rezoluția 4K. De asemenea, există și zvonuri care aduc în discuție un nou mod de performanță pentru rezoluția 8K. Chiar dacă în prezent nu există jocuri care să suporte rezoluția 8K, acest pas ar fi unul important pentru viitorul industriei de gaming.

Această tehnologie avansată ar trebui să ofere o experiență îmbunătățită pentru viitorii utilizatori ai PS5 Pro. Viteza procesorului și a memoriei poate reduce timpul de încărcare a jocurilor, aspect foarte criticat al PS5.

Prin urmare, perspectiva lansării PlayStation 5 Pro atrage atenția pasionaților de gaming, sugerând o evoluție semnificativă în ceea ce privește performanța și calitatea experienței de joc.

Share.
Avatar of Mihaela

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, sunt o iubitoare de lectură, creativă, pasionată fiind totodată și de partea de scriere ficțională.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.