Free cookie consent management tool by TermsFeed

Area 51 este des asociată cu poveștile despre OZN-uri, mușamalizări guvernamentale, experimente pe oameni, tehnologie extraterestră și teste pe extratereștri, și, în general, orice ar putea reprezenta o deviere drastică de la „normalitatea lumii”. Cu alte cuvinte, speculații, mituri și povești mai mult sau mai puțin originale (cum, de altfel, este și cazul cu Triunghiul Bermudelor). Situată lângă lacul sărat Groom Lake, din comitatul Nye, statul Nevada, în mijlocul unui deșert arid, Area 51 este, de fapt, o instalație a Forțelor Aeriene ale Satelor Unite, devenită celebră pentru o presupusă legătură pe care ar avea-o cu OZN-urile. Teoriile conspiraționale sugerează că aceasta ar fi folosită pentru testarea tehnologiei extraterestre recuperate din presupuse locuri în care navele s-ar fi prăbușit (cum ar fi legendarul incident din Roswell, New Mexico, din anul 1947, când s-ar fi recuperat atât resturi de navă, cât și cadavre neobișnuite). Aceste teorii sunt, de altfel, alimentate și de faptul că baza a rămas secretă timp de mai mulți ani, iar în ziua de astăzi încă este inaccesibilă publicului larg.

Prin urmare, această așezare militară al cărei aspect este de-a dreptul inofensiv, departe de a părea un gigantic în care se scriu și întâmplă scenarii science-fiction (trecem peste faptul că se bănuiește că, de fapt, toate lucrurile se-ntâmplă în subteran, unde baza se-ntinde pe zeci de kilometri, cu tehnologii de ultimă generație), a devenit o parte intrinsecă a mitologiei moderne și a legendelor urbane care au alimentat minți dintre cele mai creative, având și o mare influență asupra mass-mediei și a culturii pop (numeroase documentare, filme și emisiuni care speculează ce s-ar întâmpla în interiorul ei, valorificând dorința telespectatorilor de a afla ce se întâmplă în spatele porților închise). Este absolut normal, de fapt, ca aceste lucruri să se-ntâmple, din moment ce oamenii creează teorii ale conspirației din simplul fapt că nu știu lucruri certe despre ceva anume. Totuși, am merge mult prea departe dacă am afirma cu tărie că, într-adevăr, Area 51 testează tehnologie extraterestră și experimentează pe oameni.

Unde se află și ce este Area 51?

Area 51 este situată la aproximativ 133 de kilometri de nord-vestul orașului Las Vegas, în apropiere de orașele Rachel și Hiko, iar numele său de „Area 51” provine de la denumirea sub care figura în hărțile Comisiei pentru Energie Atomică, acesta rămânând drept oficial în mintea publicului (deși este nefolosit, în mare parte, de către armată). Înființată în anul 1955, ca parte a complexului Nevada Test and Training Range, zona a primit și numele de Paradise Ranch. În momentul de față, baza și complexul mai larg fac parte din Nevada National Security Site (NNSS), CIA referindu-se la aceatsa sub numele de Groom Lake and Homey Airport. Deși imaginile din satelit asupra acestei baze au fost restricționate timp de zeci de ani, din 2018 aceasta este vizibilă pe Google Maps.

Benjamin Radfort, investigator de origine americană, autor a peste 20 de cărți, a scris multe articole referitoare la teoriile conspiraționale din jurul Areei 51. „În sine, baza este destul de mică, dar din jurul ei în care accesul este restricționat însumează peste 36.000 de hectare – în parte pentru a preveni privirile indiscrete, precum și pentru a testa avioane clasificate (…). Este numită Area 51 în special de către adepții conspirației și mass-media, însă pentru guvernul american, este pur și simplu un poligon de testare și antrenament din Nevada, parte a bazei militare aeriene Edwards.

Harta locație Area 51
Area 51 se află în apropiere de orașele Rachel și Hiko

Ce se află în Area 51 și la ce este folosită?

Armata americană a recunoscut existența Area 51 abia în 2013, după ce un document anterior clasificat al CiA, care detaliat istoria avionului de spionaj U-2, a fost obținut de Arhiva Națională de Securitate de la Universitatea George Washington. Deși recunoscută în mod oficial, există încă reglementări guvernamentale și militare care asigură faptul că activitățile întreprinse în acea zonă rămân secrete. „Armata clasifică Area 51 ca fiind «o zonă în care au loc operațiuni militare»”. Din aceste motive, la sol se întâlnesc semne pentru fluxul circulației, gărzi înarmate care patrulează în perimetre împrejmuite, păzite de senzori de mișcare îngropați, camere de luat vederi, plus semne care autorizează că intervențiile de forță majoră sunt autorizate (…). Granițele Areei 51 nu sunt împrejmuite, însă sunt marcate prin piloni portocalii și semne de avertizare care indică faptul că realizarea de fotografii este interzisă, iar încălcarea proprietății se poate solda cu amenzi usturătoare”. Area 51 este, după cum mulți susțin, o bază care facilitează testarea și construcția de avioane, toate cercetările începând cu avionul de spionaj U-2.

Inițial, baza a fost folosită ca spațiu de testare pentru avionul de spionaj U-2, apoi și pentru testarea altor modele mai cunoscute, precum SR-71 BlackBird, Archangel-12, F-117 Nighthakw. Area 51 a fost creată în timpul Războiului Rece dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, drept mijloc de facilitare a testării și dezvoltării de avioane, inclusiv a celor de recunoaștere. Deși, după cum am spus, a fost înființată în anul 1955, existența sa a fost recunoscută oficial în anul 2013 (Barack Obama a fost primul președinte american care a menționat public numele de „Area 51”). Deși informațiile oficiale sunt rudimentare, se crede că armata Statelor Unite continue să folosească această bază pentru a dezvolta avioane de ultimă generație. De asemenea, se speculează că are aproximativ 1500 de angajați, mulți dintre ei făcând naveta cu zboruri care decolează din Las Vegas. Annie Jacobsen, care documentează istoria acestei zone, a declarat că „unele dintre cele mai avansate programe de spionaj se află în acest loc (…). Deși au început cu avioane, acum au trecut la dezvoltarea de drone”.

Fotografie din aer Area 51
Area 51 – Fotografia bazei făcută de sus, Google Earth

Cum a ajuns Area 51 să fie asociată cu atât de multe mituri?

Făcând referire în special la OZN-uri și extratereștri, totul s-a datorat, probabil, testării unor avioane militare noi, în special dacă luăm în considerare faptul că termenul „OZN” (obiect zburător neidentificat) nu face referire strictă la extratereștri. Este vorba despre obiecte zburătoare pe care, într-adevăr, oamenii nu le-au identificat: pentru că erau prea departe, pentru că nu erau condițiile de mediu adecvate pentru asta. „Este adevărat că lumini și avioane pot fi observate deseori prin zonă, dar asta nu înseamnă că sunt nave extraterestre. Mai mult decât atât, este vorba despre modele noi de avioane care, uneori, ar putea avea forme tot mai ciudate”, spune Radford. „Premisa de bază, eronată de la bun început, din spatele mitologiei care se învârte în jurul Areei 51, se poate reduce la acest lucru: guvernul nu vrea să dezvăluie ce se întâmplă acolo, motiv pentru care oamenii încep să speculeze, să-și răspundă singuri la întrebări, chiar dacă asta înseamnă să creeze teorii și povești de-a dreptul ciudate”.

Ceea ce numim Area 51, așadar, este doar una dintre numeroasele baze militare, laboratoare naționale și centre guvernamentale de cercetare științifică care se-ntind de-a lungul întregii țări și care se ocupă de informații clasificate drept ”Top Secret”, astfel încât chiar și angajații și vizitatorii au nevoie de autorizații de securitate înainte de a avea acces în respectivele clădiri și centre. „Nu există niciun motiv viabil pentru care crede că ce se întâmplă acolo are legătură cu extratereștrii, OZN-urile și alte de acest gen”, a mai declarat Radfort. Însă, de fapt, lucrurile nu se opresc aici, iar miturile privitoare la Area 51 s-au înmulțit exponențial în ultimii ani.

În 1989, un bărbat pe nume Robert Lazar a afirmat că a lucrat la tehnologie extraterestră în interiorul respectivei baze. Acesta i-a declarat unui reporter de la o televiziune din Las Vegas că, în timp ce lucra, a văzut fotografii de la autopsia unui extraterestru care a avut loc în interiorul Areei 51, și că guvernul american a folosit această bază pentru a examina resturi din navele spațiale extraterestre recuperate în urma prăbușirilor acestora. Lazar însuși a fost discreditat, dar afirmațiile sale au dus la numeroase teorii ale conspirației din partea oamenilor, majoritatea dintre ele implicând existența vieții extraterestre. „O mare parte a legendei a fost alimentată de farsori precum Robert Lazar, care a apărut la posturile de televiziune povestind că a lucrat acolo și că a văzut corpuri de extratereștri, farfurii zburătoare care s-au prăbușit în fața ochilor săi”, a adăugat Rafort. „A atras multă atenție, dar mai târziu s-a dovedit nu doar că a mințit când a spus că a lucrat la respectiva bază, ci că a mințit și cu numeroase alte aspecte care țin de viața sa personală. De fapt, aproape totul din ceea ce a spus s-a dovedit a nu fi adevărat”.

Robert Scott Lazar
Robert Scott Lazar este un teoretician al conspirației american și autoproclamat fizician care susține că a fost angajat la sfârșitul anilor 1980 pentru a face inginerie de reconstrucție a tehnologiei extraterestre.

Totuși, Lazar a dat startul. Oricât de false ar fi fost zvonurile despre tehnologia extraterestră și Area 51, legătura a fost consolidată puternic în conștiința publică, dând astfel undă verde unei culturi pop care s-a învârtit în jurul acestor teorii. Pe lângă faptul că s-au realizat numeroase documentare despre acest bărbat, Robert Lazar, și despre legătura dintre OZN-uri și Area 51, baza a devenit o locație populară în filme, seriale și emisiuni TV, fiind deseori asociată cu filmele horror și cele science-fiction. Una dintre cele mai vizionate interpretări ale Areei 51, apărută în producția lui Will Smith, în 1996, este Ziua Independenței, regizat de Emmerich, care a avut încasări de peste 810 milioane de $ și în care baza, Area 51, joacă un rol semnificativ în înfrângerea amenințării extraterestre. Într-un episod al serialului Doctor Who, Area 51 a fost locul în care a fost închis un prizonier special. Dosarele X, în episodul Dreamland înfățișează o navă misterioasă care, deodată, zboară din această bază.

Bob Lazar Area 51 and Flying Saucers
În anul 2018 a fost lansat și un documentar intitulat „Bob Lazar: Area 51 & Flying Saucers”

Totuși, ce se întâmplă exact în interiorul Areei 51 a dus la zeci de ani de speculații dintre cele mai bizare – nu vorbim doar despre conspirațiile extraterestre conform cărora vizitatorii intergalactici ar lua cafeaua cu personalul angajat, ci și despre altele. Unul dintre cele mai efervescente zvonuri insistă asupra faptului că accidentul Roswell din 1947 a fost, de fapt, provocat de un avion sovietic pilotat de pitici mutanți, iar epava a rămas pe teritoriul Areei 51. Unii chiar cred că guvernul american a filmat aselenizarea din 1969 într-unul dintre hangarele bazei, Luna neefind vreodată explorată de către vreun picior omenesc. Cu toate miturile și legendele, ceea ce este adevărat, în schimb, este faptul că Area 51 este foarte reală – și, mai mult decât atât, foarte activă. „Aspectul interzis al Areei 51 este ceea ce îi face pe oameni să fie curioși, să își dorească să știe mai multe despre ce se întâmplă acolo”, spune istoricul Peter Merlin, care cercetează această bază de mai bine de trei decenii.

În ceea ce privește ce se întâmplă astăzi în cea mai secretă bază militară americană, puține lucruri sunt sigure. Merlin are câteva presupuneri: tehnologia stealth îmbunătățită, arme avansate, sisteme de război electronic și vehicule aeriene fără pilot. Chris Pocock, cunoscut istoric al U-2, a declarat că, după părerea lui, cercetările sunt dirijate în direcția dezvoltării de „modele superioare de avioane, forme speciale de comunicații radio, arme cu energie dirijată și lasere”. În ceea ce privește incidentul Roswell, guvernul Statelor Unite susține că nu au existat vreodată extratereștri recuperați, și că nava prăbușită era, de fapt, un balon meteorologic. Între timp, alții susțin că au văzut OZN-uri deasupra sau în apropierea bazei, în timp ce unii spun chiar că au fost răpiți de extratereștri care au făcut experimente pe ei, înainte de a fi readuși pe Pământ.

Fotografie Peter Merlin
Peter Merlin( sursa foto: Mojave Transportation Museum), a scris numeroase cărți și articole despre istoria și tehnologia aerospațială, precum și volume despre Area 51 și Nevada Test Site for Arcadia Publishing. A apărut în programe documentare pentru History Channel, Discovery, National Geographic și altele.

Mișcarea ”Storm Area 51”

În anul 2019, ceea ce a început ca o glumă pe rețelele de socializare era cât pe ce să scape de sub control când, într-un timp foarte scurt, peste 3,5 milioane de persoane și-au exprimat interesul de a participa la un eveniment organizat de Matty Roberts, un tânăr student de doar 20 de ani din Bakersfield, California. Numele evenimentului creat pe Facebook a fost ”Storm Area 51, They Can’t Stop All of Us”, presupusul plan fiind atacarea bazei de către un număr suficient de mare de oameni pentru a copleși forțele de securitate. Scopul, bineînțeles, a fost acela de a descoperi adevărul: tehnologia secretă, resturile de OZN-uri, experimentele pe extratereștri”. În cele din urmă, aproximativ 6000 de persoane au reușit să ajungă la acest „eveniment estival discret”, iar totul s-a transformat într-o mică petrecere. „A început ca o glumă”, a declarat Radfort, „dar unii oameni chiar au luat-o în seriei și au început să plănuiască, de fapt, cum să pătrundă în bază. În cele din urmă, au stat la intrare și au început să se distreze, consumând bere Bud Light în ediție limitată, cu imprinturi cu extratereștri”. Micuțul orășel Rachel s-a pregătit pentru mulțimi uriașe, dar totul nu a fost decât un fiasco total, nefiind nevoie de intervenția forțelor de ordine și securitate care patrulau în zonă.

Storm Area 51, lumea adunată să intre în zona interzisă
Storm Area 51, They Can’t Stop All of Us, cunoscut și sub denumirea de Area 51 Raid, a fost un eveniment american de Facebook și o serie de festivaluri de muzică care au avut loc în jurul datei de 20 septembrie 2019, în deșertul din jurul Area 51

Mituri referitoare la Area 51

Apariția Areei 51 este în legătură cu dezvoltarea avionului de recunoaștere U-2 În 1950, America și-a pus probleme în ceea ce privește tehnologia, intențiile și capacitatea URSS de a lansa atacuri surpriză – la doar un deceniu de la atacul japonez de la Pearl Harbor. Așadar, la începutul anilor ’50, Marina și Forțele Aeriene ale Statelor Unite au trimis avioane care patrulau la înălțimi foarte mici în misiuni de recunoaștere deasupra URSS, dar acestea erau, în permanență, expuse riscului de a fi doborâte. În 1954, președintele Eisenhower a aprobat dezvoltarea secretă a unui avion de recunoaștere care putea survola la altitudini mult mai mari: proiectul a fost cunoscut sub denumirea „U-2”. Una dintre primele etape a fost aceea de a găsi o locație îndepărtată și secretă pentru antrenamentele și testele necesare. Au găsit-o în sudul deșertului Nevada, în apropierea Groom Lake, unde cândva fusese un poligon de tragere aeriană pentru piloții Army Air Cops. Acest „loc din mijlocul pustietății” a devenit o nouă bază militară ultrasecretă.

Pentru a-i convinge pe muncitorii săi să vină aici, Kelly Johnshon, unul dintre principalii ingineri ai proiectului U-2, i-a dat un nume ceva mai atrăgător: Paradise Ranch. Testele pentru U-2 au început în iulie 1995. Iar acesta reprezintă momentul critic în modernizarea și popularizarea teoriilor conspirațiilor:  cum nimeni nu trebuia să știe despre U-2, proiectul fiind „top secret”, oamenii au început să raporteze observarea unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri). Așa au început să se creeze miturile. Multe dintre aceste apariții au fost observate de piloții de linii aeriene comerciale care nu văzuseră niciodată o aeronavă zburând la altitudini atât de mari, precum o făcea U-2. U-2 atingea altitudini foarte mari, mult prea mari față de avioanele normale – într-adevăr, părea a fi o tehnologie din altă lume”. Bineînțeles, oficialii Forțelor Aeriene știau că majoritatea acestor „apariții inexplicabile” erau reprezentate de teste ale U-2, dar nu li s-a permis să dezvăluie publicului aceste detalii. Așadar, „fenomenele naturale” sau „cercetările meteorologice” la mare altitudine au devenit explicații viabile pentru apariția OZN-urilor. De-a lungul anilor, alte avioane militare ultrasecrete au continuat să fie testate în Area 51: A-12, Bird of Prey, F-117A și TACIT BLUE au fost dezvoltate și testate în deșertul Nevada, motiv pentru care au continuat să fie observate astfel de „fenomene inexplicabile”.

F117 Nighthawk fotografie din față
Lockheed F-117 Nighthawk, model lansat la data de 18 iunie 1981 de pe Groom Lake, Area 51, scoz din uz la data de 22 aprilie 2008

Area 51 încă este acolo și funcționează la maximum

Potrivit Google Earth, în Area 51 se construiesc și extind, în mod continuu, noi clădiri. În majoritatea dimineților, devreme, pot fi observate lumini ciudate pe cer, care se mișcă în sus și în jos. Nu, bineînțeles că nu sunt OZN-uri, ci angajați care fac naveta cu avionul, venind de la aeroportul McCarran din Las Vegas. În timp ce legendele din jurul Areei 51 nu rămân decât ficțiune, nimic nu-i va opri pe oameni din a lansa teorii ale conspirației dintre cele mai  neașteptate. „La cel mai elementar nivel, ori de câte ori ceva este secret sau interzis, este în natura umană să cauți explicații, să vrei să știi despre ce e vorba”, spune Merlin. De fapt, chiar așa funcționează astfel de lucruri: în general, lipsa de informație se traduce prin teamă, frică. Cum, bineînțeles, nu vrem să ne fie frică, suntem într-o căutare permanentă de răspunsuri la întrebările pe care le avem. În lipsa posibilității de a le primi, nu ne mai rămâne decât să le inventăm. Să-ncercăm să găsim scenariul cel mai viabil care ar putea da sens unei întâmplări, unei situații.

Indiferent dacă sunt realitate sau ficțiune, extratereștrii manifestă o mare atracție: chiar și turistică. În 1996, statul Nevada a redenumit Route 375 drept „Autostrada extraterestră”, iar destinații precum Centrul de cercetare extraterestră și Little A’Le’Inn (din orașul Rachel, cu o populație de aproximativ 48 de locuitori, la recensământul din 2020), împânzesc drumul. La vest de Area 51 se află Alien Cathouse, care se anunță a fi singurul „motel” cu tematică extraterestră din lume. Apoi, mai există și baza propriu-zisă. În timp ce a intra înăuntrul acesteia este improbabil, curioșii pot, de fapt, să conducă până în dreptul porților din față și din spate. Cu alte cuvinte, poți să-ți planifici chiar și o excursie până în Area 51. Însă, dat fiind faptul că totul este înconjurat de deșert, serviciul de telefonie, GPS-ul, toate acestea nu vor funcționa.

Area 51 se numără printre cele mai misterioase și secrete baze din lume, ceea ce nu face decât să sporească fascinația, de unde și miturile, poveștile și teoriile conspirației privitoare la ce se întâmplă acolo. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, însă niciodată, ce-i drept, nu strică puțină imaginație. Cu toate acestea, uneori se poate merge prea departe, lumea chiar crezând că se întâmplă lucruri absolut inumane în acea bază care, de-a lungul a zeci de ani, a fost folosită pentru testarea și dezvoltarea diferitelor modele de avioane. Această zonă rămâne încă foarte activă din punct de vedere industrial, asigurând locurile de muncă pentru mai bine de 1500 de angajați.

Foto Area 51, Google Earth
Foto Area 51, Google Earth

Totuși, reglementările legislative sunt destul de stricte (iarăși, încă un motiv pentru care oamenii tind să creadă că ce se întâmplă acolo este departe de a fi etic), și nu toată lumea poate avea acces în perimetrul bazei. Dar de-aici și până la a afirma că acolo au loc experimente pe oamenii, autopsii pe extratereștri, construirea nave care pot atinge viteza luminii – e prea mult! În orice caz, Area 51 reprezintă, dincolo de un loc în sine, o întreagă sursă de inspirație pentru numeroasele filme, seriale, cărți și benzi desenate, care nu stau decât drept dovadă a faptului că mintea umană este de-a dreptul fascinantă, capabilă să născocească tot felul de lucruri.

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Un comentariu

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.