Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă te întrebi care sunt titlurile de filme ce urmează să apară în 2023, atunci ai ajuns unde trebuie. În acest articol îți vom prezenta 20 de titluri ale căror dată de lansare este preconizată a fi undeva de-a lungul anului viitor. Astfel, ne referim atât la noi apariții de sine stătătoare, continuări ale multor filme pe care deja le știm, dar și titluri care trebuiau să fie lansate anul acesta însă, din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat (efectele condițiilor epidemiologice au fost drastic resimțite în acest domeniu al cinematografiei). Totuși, știm deja că 2023 va fi unul foarte bun în ceea ce privește filmele care vor apărea. De altfel, Marvel se pregătește să facă tranziția spre a V-a fază, ceea ce înseamnă o mulțime de titluri pentru pasionații de filme cu super-eroi. Dar și pentru celelalte genuri, o mulțime de filme de groază, thriller, acțiune, comedie, romantice, urmează să apară în anul 2023. Nici nu mai trebuie să menționăm faptul că, în același timp, vor apărea și o mulțime de sezoane din serialele pe care cu toții le îndrăgim – însă în acest articol ne vom referi doar la filme 2023, nu și la seriale. Poate, în alt articol, vom aborda și acest subiect.

Așadar, iată 20 de filme ce urmează să apară de-a lungul anului viitor, 2023.

The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes (17 noiembrie 2023)

Pentru fanii universului din Jocurile Foamei, seria de filme bazată pe trilogia scrisă de Collins Suzanne, se anunță a fi un an foarte bun. În sfârșit, preque-ul seriei, a cărui punct de interes e povestea lui Coriolanus Snow, conducătorul Capitoliului, va fi adaptată cinematografic. Cartea a apărut și la noi, la Editura Nemira, în traducerea Anei Mircea – Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare. Acțiunea cărții are loc cu peste 60 de ani înaintea evenimentelor din trilogia inițială, și urmărește, după cum am spus, povestea lui Snow și a modului în care el însuși a făcut parte din jocuri, dar apoi a ajuns să domine asupra întregii lumi. Se anunță a fi un film tensionat, plin de acțiune, dramatic, dată fiind dorința de putere a acestuia și ce a ajuns, în final, să devină. Un film așteptat de foarte mulți fani ai seriei The Hunger Games.

Video „Reveal” The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes

Havoc (12 iulie 2023)

Un film de acțiune, thriller, în regia lui Gareth Evans, după un scenariu scris tot de către el, și care îi regăsește în distribuție pe Tom Hardy, Timothy Olyphant, Luis Guzmán; povestea este plasată după o tranzacție de substanțe ilicite care nu a mers conform planului, când un detectiv rănit este nevoit să-și croiască drum prin lumea interlopă periculoasă a criminalității, nevoit să îl salveze pe fiul înstrăinat al unui politician. Pe măsură ce se adâncește în această pânză a unui păianjen veninos, el va dezvălui, încetul cu încetul, o rețea profundă dominată de corupție și o conspirație periculoasă care încolțește, asemenea unui virus, întregul oraș. Și trebuie să facă tot înainte de a fi mult, mult prea târziu.

Havoc în regia lui Gareth Evans
Filmul de acțiune Havoc, în regia lui Gareth Evans. Sursa: Midgard Times

Scream 6 (31 martie 2023)

Se pare că seria de filme Scream nu s-a oprit anul acesta, odată cu apariția celei de-a cincea părți. De fapt, în 2023 va apărea și partea a șasea. Filmul apărut anul acesta, aparent, a avut un oarecare succes la public (neașteptat sau nu), și se pare că Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett vor duce tradiția mai departe. După un scenariu de Guy Busick și James Vanderbilt, cu Melissa Barrera, Jenna Orega și Courney Cox, printre alții, următoarea parte a francizei îi va urmări pe cei patru supraviețuitori ai criminalului mascat cunoscut drept Ghostface, hotărâți acum să lase în urmă Woodsboro și să încerce să înceapă un nou capitol al vieții lor în New York City. Evident, cam greu să poți scăpa de trecut, iar Ghostface își va face apariția și aici, și de data aceasta, în sfârșit, poate totul are să se termine cu bine… dar pentru cine?

Imagine Ghostface
Ghostface in Scream 6, sursa: Slash Film

Ant-Man and the Wasp: Quantumania (17 februarie 2023)

Ant-Man and the Wasp: Quantumania este un alt titlu așteptat de foarte mulți fani ai francizei, aceasta fiind a treia parte. Universul Cinematografic Marvel (MCU) este într-o permanentă și efervescentă dezvoltare, și se pare că acest film va da startul celei de-a cincea faze puse la cale de Marvel. În orice caz, ne așteptăm să fie un film „de debut” excepțional. În regia lui Peyton Reed, după un scenariu de Jack Kirby și Jeff Loveness, filmul va urmări povestea lui Hope Van Dyne și Scott Lang care, alături de Hank Pym și Janet Van Dyne, vor explora tărâmul cuantic, unde vor interacționa cu o mulțime de creaturi ciudate, nemaiîntâlnite, pornind împreună într-o aventură care sfidează limitele a ceea ce, cândva, ar fi crezut posibil sau imposibil. Un tur de forță fascinant din punct de vedere al imaginilor și esteticii – asta vrem să vedem!

Ant-Man and the Wasp: Quantumania
Marvel Studios: Ant-Man and the Wasp: Quantumania, Sursa: Pirates & Princesses

Cocaine Bear (24 februarie 2023)

Înainte de toate, am încercat să facem o selecție cât mai variată de titluri – nu neapărat populare, chiar dacă ne-am axat în special pe acestea, dar și filme poate mai puțin cunoscute, cum ar fi acest titlu. Cocaine Bear este un viitor film american, thriller, produs de Elizabeth Banks, după un scenariu de Jimmy Warden. Filmul este inspirat dintr-o poveste adevărată: în anul 1985, un urs negru a ingerat o geantă plină cu substanțe ilicite. Va fi unul dintre ultimele filme cu Liotta în rolurile principale și primul care va fi lansat după moartea sa (mai, 2022). Ficționalizat, acest film va urmări povestea unui traficant al cărui avion se prăbușește, având încărcătura la bord, iar apoi este găsit de către acest urs. Răfuiala criminala care urmează, după ce neintenționat el va ingera aceste substanțe, se-anunță a fi sângeroasă și tensionată.

Aquaman and the Lost Kingdom (23 decembrie 2023)

În primă instanță, din câte știam, Aquaman and the Lost Kingdom ar fi trebuit să apară în acest an, nu anul viitor. Nu se știu prea multe detalii despre continuarea filmului Aquaman (2018), fiindcă totul este ținut secret. Oricum, se bazează pe personajul DC Comics Aquaman, și este produs de către DC Films, The Safran Company, Atomic Monster Productions și distribuit de Warner Bros. Pictures. De altfel, este și al cincisprezecelea film din DC Extended Universe și este regizat de James Wan, după un scenariu de David Leslie Johnson-McGoldrick, Weisinger Mort, Paul Norris, avându-i în distribuție pe Jason Momoa, Ben Affleck, Patrick Wilson.

Aquaman se luptă cu o creatură a mării
Aquaman and the Lost Kingdom, Sursa: GamesRadar

The Exorcist (13 octombrie 2023)

În sfârșit, continuarea filmului din 1973 (The Exorcist), care va avea în centru o fată de 12 ani care este posedată de o entitate demonică misterioasă, ceea ce o obligă pe mama ei să solicite ajutorul a doi preoți, drept o ultimă șansă de salvare. În regia lui David Gordon Green, după un scenariu scris de William Peter Blatty și după o nuvelă scrisă de Peter Sattler și Scott Teems, îi va avea în distribuție pe Ann Dowd, Ellen Burstyn, Leslie Odom Jr., și chiar dacă nu este un film prea popular, ar fi interesant să facem o comparație între epicul film din 1973 și acesta, ce va apărea anul viitor. Chiar dacă din punctul de vedere al tehnologiei lucrurile au evoluat foarte mult, s-ar putea ca originalul să nu poate fi, de fapt, niciodată depășit.

Poster film The Exorcist
The Exorcist, continuarea filmului din 1973. Sursa: Collider

Asterix & Obelix: The Middle Kingdom (1 februarie 2023)

Vă amintiți de „eroii copilăriei”, nu? Revin în forță anul viitor, în acest film francez de comedie, cu aventuri fascinante pentru întreaga familie, regizat de Gauillaume Canet care, de altfel, joacă și rolul lui Asterix. Gilles Lellouche joacă rolul lui Obelix, iar, de data aceasta, cei doi eroi care dau și titlul filmului vor călători pentru prima dată în China. Povestea originală se bazează pe un scenariu scris de Philippe Mechelen și Julien Hervé, iar filmul live-action nu se bazează pe niciuna dintre benzile desenate și, de altfel, nu îl are pe Gérard Depardieu în rolul lui Obelix, din păcate. Filmul are un buget de 72,4 milioane de dolari, și sperăm să aibă încasări chiar mari.

Personajele Asterix și Obelix
Asterix & Obelix: The Middle Kingdom, regizat de Gauillaume Canet. Sursa: MPC Film

Dune II (3 noiembrie 2023)

Fani Dune, pregătiți-vă! Încă puțin și, în sfârșit, vom putea vedea cea de-a doua parte din acest film absolut legendar, epic, care are milioane de fani. În regia lui Denis Villeneuve și după un scenariu scris de Denis Villenueve, bazat pe romanul scris de Frank Herbert, acest film inspirat din cărți este de-a dreptul genial. Continuarea va explora călătoria mitică a lui Paul Atreides ce se va uni cu Chani și cu Fremen, în timp ce caută răzbunarea împotriva conspiratorilor care i-au distrus familia. Aflat în fața unei alegeri – dragostea vieții sale și soarta universului cunoscut, el se va strădui să prevină un viitor teribil, dezastruos, pe care numai el îl poate prevedea. Vom avea parte de aceeași distribuție de renume – Florence Pugh, Austin Butler și, printre mulți alți actori de renume, Timothée Chalamet. Sigur va merita așteptarea, fără îndoială!

Dune Part Two, Teaser Trailer

Creed III (3 martie 2023)

A treia parte din seria de dramă sportivă regizată de Michael B. Jordan, după un scenariu scris de Keenan Coogler și Zach Baylin, al nouălea episod al francizei Rocky, continuarea Creed II din 2018, filmul îi are în distribuție pe Jordan, Tessa Thompson, Pylicia Rashad și Majors. Este de altfel și primul film din franciză fără Sylvester Stallone în rolul lui Rocky Balboa, deși acesta continuă să fie producător pentru firma sa Balboa Productions. În decembrie 2018, ca răspuns la sugestia că Deontay Wilder ar putea juca rolul fiului lui Clubber Lang într-un potențial film Creed III, atât Sylvester Stallone, cât și Michael B. Jordan și-au exprimat interesul ca un astfel de personaj chiar să apară în intriga viitoarei părți. În septembrie, anul viitor, Jordan a confirmat faptul că Creed III se află, oficial, în proces de dezvoltare.

Creed III, Trailer Oficial

Shazam! Fury of the Gods (17 martie 2023)

Un alt film cu super-eroi este pe cale să apară, bazat pe personajul DC Comics, Shazam. Produs de New Line Cinemas, DC Films și The Safran Company, pregătit pentru a fi distribuit de către Warner Bros. Pictures, acesta va fi continuarea filmului Shazam! (2019). Regizat de David F. Sandberg, după un scenariu de Henry Gayden și Chris Morgan, îi are în distribuție pe Meagan Good, Ross Butler, Lucy Liu, Djimon Hounsou și Helen Mirren. Intriga s-ar axa pe o familie de adolescenți condusă de Shazam (Billy Batson) care duc o luptă periculoasă cu puternicele fiice ale lui Atlas, însă mai multe detalii despre intrigă nu știm. În orice caz, ne așteptăm să fie un film plin de acțiune, cu efecte speciale convingătoare, de ultimă generație. Chiar dacă filmul din 2019 nu a fost chiar atât de popular, titlul află deja în etapa de post-producție de 2 ani.

Shazam! Fury of the Gods, trailer oficial, prima parte

Transformers: Rise of the Beasts (9 iunie 2023)

Vești bune pentru fanii science-fiction – Transformers: Rise of the Beasts va apărea chiar anul viitor, în luna iunie. Bazat pe linia de jucării Transformers și influențat, în esență, de povestea Beast Wars, este a șaptea parte a seriei de filme live-action Transformers și continuarea filmului din 2018, Bumblebee (care nu prea a prins la public). Regizat de Steven Caple Jr., filmul îi are în rolurile principale pe Anthony Ramos, Dominique Fishback și Luna Lauren Vélez. Această parte se va concentra în jurul lui Optimis Prime în 1994, când o echipă de arheologi intră într-un conflict străvechi care-i va duce într-o aventură prin întreaga lume.

Transformers
Transformers, Sursa: IGN

John Wick: Chapter 4 (24 martie 2023)

Nimic de spus, nu? A patra parte din filmul de acțiune-thriller neo-noir, continuare a filmului din 2019, Parabellum, regizat de Chad Stahelski, cu un scenariu scris de Shay Hatten și Finch Michael, cu Keanu Reeves revenind în rolul personajului principal. Inițial trebuia să fie lansat pe data de 21 mai 2021, dar a fost amânat parțial din cauza pandemiei și, de altfel, a faptului că Keanu Reeves s-a implicat și în proiectul The Matrix Resurrections. Suntem sigur că acest film va fi excepțional, așa cum, de fapt, au fost și celelalte. Distribuția genială și scenariu fain.

John Wick: Chapter 4, teaser trailer

Guardians of the Galaxy III (5 mai 2023)

Încă îndurerat de pierderea Gamorei, Peter Quill își reunește echipa pentru a apăra universul și pe unul dintre ei – o misiune care ar putea însemna chiar sfârșitul Gardienilor, în cazu în care lucrurile nu merg conform planului. Volumul trei din seria cu super-eroi este bazat pe aceeași echipă din Marvel Comics, Guardians of the Galaxy, și se recomandă ca fiind continuarea celei de-a doua părți, din 2017, și al 32-lea film din Universul Cinematografic Marvel. Regizat, scris de James Gunn, îi are în distribuție pe Chris Pratt, Zoe Saldaña, Dave Bautista, Vin Diesel, dar și pe Sylvester Stallone, Will Poulter, Karen Gillan. Acest film va face parte din faza a cincea a Universului Marvel, filmările lui au început în luna noiembrie 2021 (Trilith Studios) și chiar au durat până la începutul lunii mai a anului 2022.

Marvel Studios’ Special Presentation: The Guardians of the Galaxy Holiday Special

Barbie (21 iulie 2023)

Anunțul filmului Barbie a fost primit extrem de efervescent de către public. Este subînțeles că se bazează pe linia de păpuși de modă omonimă, a companiei Mattel. Regizat de Greva Gerwig, care a scris scenariul împreună cu Noah Baumbach, cu Margot Robbie (în rolul lui Barbie) și Ryan Gosling în rolul lui Ken, reprezintă prima adaptare cinematografică live-action a francizei după o serie de filme de televiziune de animație pe calculator. Va fi distribuit de către Warner Bros. Pictures și, inițial, a fost anunțat încă din 2009 de Universal Pictures, dar a început să fie dezvoltat abia în 2014, când Sony Pictures a achiziționat drepturile. În urma multiplelor situații cum ar fi schimbările de scenariști și regizori, Sony a pierdut drepturile, iar ulterior acestea au fost transferate celor de la Warner Bros. Pictures care, în sfârșit, îi dau o formă. Filmările pentru film au durat doar câteva luni (martie-iulie 2022).

Barbie, un film regizat de Greta Gerwig

Fast & Furious 10 (19 mai 2023)

Da, se întâmplă! În sfârșit, cel de-al zecelea film, planificat încă din 2014, cu un final în două părți pus la punct în 2020, se va întâmpla. Fast X (cunoscut drept Fast & Furious 10) este un viitor film de acțiune regizat de Louis Leterrier și scris de Justin Lin și Dan Mazeau. După cum bine știm, este continuarea filmului F9 (2021), ducând franciza mai departe, servind drept a X-a parte din seria principală și al XI-lea film din franciza Fast & Furious. Filmul îi are în distribuție pe Vin Diesel, Jason Statham, Michelle Rodriguez, John Cena, Jason Momoa, Brie Larson, Tyrese Gibson, Chris ”Ludacris” Bridges, Jordana Brewster, Nathalie Emmanuel, Sung Kang, Scott Eastwood, Michael Rooker, Alan Ritchson, Daniela Melchior, Cardi B, Helen Mirren, Charlize Theron și Rita Moreno. Cu un buget de producție estimat la 300 de milioane de dolari, este al cincilea cel mai scump film realizat vreodată. Filmările au durat până în luna august a aceluiași an, având loc la Londra, Roma, Torino, Lisabona și Los Angeles și e programat să fie lansat în Statele Unite pe 19 mai 2023, de către Universal Pictures, în timp ce continuarea sa este planificată să fie lansată în februarie 2024.

Actorii din Fast and Furious
Fast & Furious 10, regizat de Louis Leterrier și scris de Justin Lin și Dan Mazeau. Sursa: NewsBytes

Star Trek IV (22 decembrie 2023)

Nu se știe nimic, încă despre acest film în ceea ce privește intriga, dar știm că este de ceva timp în curs de dezvoltare la Paramount Pictures. Bazat pe serialul Star Trek (Gene Roddenberry), titlul intenționează a fi al paisprezecelea film din franciza cinematografică Star Trek și astfel a patra parte din seria reboot. În decembrie 2017, Quentin Tarantino i-a prezentat producătorului J.J. Abrams propria sa idee pentru un nou film Star Treek, iar dezvoltarea a început separat de continuarea filmului Beyond. În ianuarie 2020, Tarantino a dezvăluit că a decis să nu regizeze filmul Star Trek, iar versiunea lui Hawley (angajat în 2019 pentru a scrie și regiza o oarecare nouă perspectivă a francizei) a fost pusă în așteptare pentru a permite studioului să decidă care e cea mai bună direcție pentru franciză. Astfel, chiar nu prea știm la ce să ne așteptăm, însă s-ar putea să avem parte de o surpriză frumoasă.

Actorii din Star Trek
Star Trek Beyond, ultimul film din seria reboot. Sursa: Gizmodo

The Flash (23 iunie 2023)

Barry Allen călătorește în timp pentru a încerca să împiedice uciderea mamei sale, însă asta are să ducă la consecințe neintenționate (dar absolut evidente) în cronologia vieții sale. Acest viitor film american cu super-eroi, bazat pe personajul DC Comics omonim, produs de Warner Bros. Pictures, DC Films și Double Dream, pregătit pentru distribuție de Warner Bros. Pictures, are să fie al 13-lea film din DC Extended Universe. Filmul este regizat de Andy Muschietti după un scenariu de Christina Hodson și îl are în rolurile principale pe Ezra Miller în rolul lui Barry Allen (The Flash), alături de Ron Livingston, Michael Keaton, Kiersey Clemons, Michael Shannon, Antje Traue, Sasha Calle și Ben Affleck. Cum ne place Ezra Miller, s-ar putea să nu mai conteze și altceva – actorul chiar face un rol genial, amuzant, convingător și transparent!

Flash și Batman versus răufăcători
The Flash 2023, produs de Warner Bros. Pictures. Sursa: IMDb

Mission: Impossible VII (14 iulie 2023)

Mission: Impossible – Dead Reckoning (partea întâi) este un film american de acțiune, spionaj scris, produs și regizat de Christopher McQuarrie. De fapt, este  continuarea filmului Mission: Impossible – Fallout (2018), și a șaptea parte din seria Mission: Impossible. Filmul îi reunește în distribuție pe Tom Cruise, Ving Rhames, Simon Pegg, Rebecca Ferguson, Vanessa Kirby, Hayley Atwell, Shea Whigham, Pom Klementieff, Esai Morales, Rob Delaney, Henry Czerny și Cary Elwes. Mission: Impossible – Dead Reckoning este programat pentru lansare în Statele Unite pe 14 iulie 2023, de către Paramount Pictures. Continuarea va fi lansată pe 28 iunie 2024. Se anunță multe filme 2023 pline de acțiune, continuări ale unor francize iubite de către toată lumea și apariții spectaculoase, neașteptate.

Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One

Indiana Jones V (30 iunie 2023)

Continuarea așteptată de mulți fani, a filmului Kingdom of the Crystal Skull (2008), care îi va avea în rolurile principale pe Harrison Ford, Antonio Banders, Phoebe Waller-Bridge, Wilson Shaunette Renée, Boyd Holbrook, Toby Jones, regizat de James Mangold și nu, pentru prima dată, de către Steven Spilberg (care a regizat până acum toate filmele Indiana Jones). Nu știm detalii privitoare la intrigă, despre ce va fi, însă ne așteptăm să urmărească aceeași dinamică și aceleași decoruri geniale precum cele din părțile anterioare ale francizei. În orice caz, interesant de urmărit este cum a reușit James Mangold să se alinieze celorlalte părți din serie, astfel încât Indiana Jones V să nu pară „dintr-un alt film”, cum s-ar spune.

Actorii din Indiana Jones
Indiana Jones, cu Harrison Ford, Antonio Banders, Phoebe Waller-Bridge, Wilson Shaunette Renée, Boyd Holbrook, Toby Jones, regizat de James Mangold. Sursa: Digital Spy

Acestea sunt 20 de filme care urmează să apară în 2023, dar lista ar putea continua cu mult mai multe titluri. În orice caz, am încercat să facem o selecție mai atentă astfel încât să surprindem titluri despre care am putea spune că sunt așteptate de mai multe persoane. Dar dacă știi și alte filme 2023 bune care urmează să apară, atunci nu ezita să ne oferi mai multe detalii în secțiunea de comentarii. Chiar suntem curioși! Până atunci, sperăm că ai găsit interesantă lista noastră cu filme 2023 care urmează să apară de-a lungul anului viitor. Am surprins și datele de lansare pe care le-am găsit ca fiind oficiale, însă dacă se va modifica ceva, atunci vom modifica, la rândul nostru, acest articol.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.